AcasăȘtiri LocaleAleșdSe montează primele grinzi la podurile centurii Aleșd

Se montează primele grinzi la podurile centurii Aleșd

Azi a început montarea primelor grinzi la podul de la km 1+ 250, situat în aval de oraș, pe centura orașului Aleșd.

Azi s-au montat 4 grinzi de 24 metri lungime. Mâine se vor monta și celelalte 5 grinzi, apoi se va trece la realizarea armăturilor de la placa de suprabetonare. Până la finalul acestui an sunt programate să fie livrate în șantier încă 40 de bucăți de grinzi, ce urmează să fie montate în amonte de oraș, peste valea ce curge prin Peștiș. Până în prezent, la lucrările de la centura Aleșd au fost facturate și recepționate lucrări în valoare de peste 19 milioane de lei. Estimăm că până la sfârșitul acestui an valoarea lucrărilor realizate va ajunge la 30 milioane de lei„, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Lucrările sunt executate de asocierea de firme Drum Asfalt și Trameco, iar valoarea totală estimată înainte de demararea licitației pentru proiectare și execuție a investiției a fost de 145,1 milioane lei, TVA inclus. Contractul sa semnat la valoarea de 74,8 milioane lei, fără TVA.

Proiectul se realizează în baza unui protocol de colaborare dintre Consiliul Județean Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Articole pe același subiect:

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,155FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI