9.6 C
Aleşd
sâmbătă, 14 iunie 2025
Blue Container Aleșd

Contestație pentru centura Aleșd

Într-o conferință de presă susținută astăzi, 27 aprilie, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a precizat că, cel mai avansat proiect de infrastructură rutieră din județ este realizarea șoselei de centură a orașului Aleșd.

„Licitația pentru centura Aleșd a fost adjudecată, dar avem o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor care are termen de soluționare cel mai târziu săptămâna viitoare. Deci până la finalul săptămânii viitoare ar urma să avem o soluție. Având în vedere că, achiziția a fost monitorizată de ANAP și având în vedere și desfășurarea fără probleme a procedurii, fără firme descalificate, dacă această contestație va fi respinsă vom semna imediat contractul, chiar dacă firma care a depus contestația merge mai departe, în instanță, iar în iunie ar putea să înceapă lucrările”, a precizat Ilie Bolojan, în cadrul conferinței de presă.

„În paralel cu această procedură de încredințare se desfășoară și operațiunile de expropriere, hotărârea de Guvern a fost aprobată, echipa noastră de la patrimoniu susține echipa CNAIR care realizează aceste proceduri de expropriere”, a mai spus Bolojan.

Reamintim că, centura va avea două brațe care pornesc dinspre Tinăud și Aleșd. Cel scurt, spre Peștiș și Zalău, cel lung ocolește Aleșdul printre Crișul Repede și cartierul de blocuri și se termină în DN 1 între Aleșd și Lugașu de Jos.

Centura Aleșd

Lungimea șoselei de centură va fi de 5,9 kilometri și va asigura o nouă rută rapidă de transport, scurtându-se semnificativ timpul de parcurs pe DN1, în dreptul localității Aleșd. Vor fi, totodată, îmbunătățite condițiile de confort și siguranță, iar poluarea generată de traficul intens de pe DN1 (E60) și DN1H va scădea semnificativ. Va fi diminuat și disconfortul locuitorilor de pe traseu. 

Vezi mai jos conferinţa de presă:

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,157FaniÎmi place
1,740CititoriConectați-vă
1,010CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,810AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI