Judecătorii Curții de Apel Oradea au emis marți, 27 septembrie, o hotărâre în procesul declanșat de mai mulți locuitori din Aleșd pentru suspendarea Hotărârii de Guvern privind exproprierile pentru centura orașului.
Soluția pe scurt a completului de judecată al secției de contencios administrativ a Curții de Apel Oradea, arată că: „respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României şi excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, excepţii procesuale invocate de intervenientul accesoriu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Admite în parte cererea de suspendare formulată de către reclamanții Achim Dănuţ Ionuţ, Bila Nicolae Florin, Corman Ioan, Covaci Andreea Laura, Czilika Răzvan, Filip Diana Erika, Hristu Cristian, Ianoşteac Iosif, Lang Daniel, Lascu Amalia-Georgeta, Luncan Mircea Cornel, Moisi Ioan, Moisi Ioan-Gavril, Munteanu Petru Gheorghe, Pipa Gavril, Pleş Florin, Popovici David Cosmin, Pothora Ioan, Suciu Zoltan, Şvab Viorel, Triff Nicoleta-Anca, Vancea Tudorel Daniel și Zifceac Anna-Maria în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenienții accesorii în interesul pârâtului, respectiv Consiliul Judeţean Bihor prin Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii si Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. Dispune suspendarea în parte a efectelor Hotărârii Guvernului României nr. 94/2022, pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Varianta ocolitoare a oraşului Aleşd”, judeţul Bihor, respectiv exclusiv cu privire la acele efecte ale H.G. nr. 94/2002 referitoare la permiterea circulaţiei publice rutiere pe şoseaua de centură vizată de această Hotărâre de Guvern, însă fără a aduce atingere dreptului riveranilor de acces cu mijloace de transport rutiere pe această şosea de centură, suspendare care durează până la pronunţarea instanţei de fond. Respinge în rest cererea de suspendare. Admite în parte cererile de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, formulate de intervenienţii accesorii Consiliul Judeţean Bihor prin Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de apel Oradea. Pronunţată în şedinţă publică din data de 27.09.2022„.
„În conformitate cu hotărârea judecătorească, lucrările pentru realizarea șoselei de centură Aleșd nu se suspendă. Se suspendă, practic, doar deschiderea circulației publice rutiere până la pronunțarea instanței de fond, cu excepție pentru riverani. De altfel, acum nici nu se pune problema de a deschide circulația acolo, pentru că lucrările sunt în etapa de început și abia anul viitor ar urma să fie finalizate”, a precizat, Bianca Firezar, consilier al președintelui CJ Bihor.
Totodată asocierea de firme SC Drum Asfalt SRL si SC Trameco SRL, transmite că începand de luni 03-10-2022 vor incepe lucrarile de: relocare utilitati, demolare si construire, pe sectorul de drum cuprins intre:
km. (1+280) – (2+860) al variantei de ocolire a orasului Alesd, respectiv prin terenurile agricole situate pe malul stang al vaii Soimul (in zona statiei de epurare a orasului Alesd), strada Tudor Vladimirescu, strada Octavian Goga, strada Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, strada Ion Ratiu, strada Visinului.
In baza celor de mai sus solicitam proprietarilor de imobile afectati de coridorul de expropriere al variantei de ocolire a orasului Alesd sa-si demonteze/recupereze acele materiale sau instalatii care pot fi refolosite sau valorificate. In acest sens constructorul isi anunta disponibilitatea de a oferi asistenta tehnica in procesul de demontare a materialelor care pot fi refolosite (panouri de gard; plasa de gard; instalatii de automatizare la porti; etc.).
Refacerea bransamentelor si racordurilor la retelele de utilitati publice (apa, canalizare si energie electrica) se va executa, in limita posibilitatilor, fara intreruperea furnizarii utilitatilor publice.
Reamintim că, lucrările sunt executate de asocierea de firme Drum Asfalt și Trameco. Valoarea contractului este de 74,8 milioane lei, fără TVA.
Lungimea șoselei de centură va fi de 5,8 kilometri și va asigura o nouă rută rapidă de transport, scurtându-se semnificativ timpul de parcurs pe DN1, în dreptul localității Aleșd. Centura intersectează și drumul județean DJ 764 Beiuș – Aleșd și îl descarcă de traficul greu cu mărfuri provenind de la două fabrici din zonă. Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.