Se grăbeste anul , ne găsește învăluiți în tristețile și nostalgiile toamnei , dar tot e loc de citit poezie bună !
Azi vă propun un mare nume din constelația de aur a poeziei persane OMAR KHAYYAM .
Omar Khayyam ne-a lăsat doar câteva sute de stihuri . De-ajuns însă pentru a-i asigura veșnicia. O veșnicie singulară ca a Luceafărului de seară , pe care de atâtea ori l-a contemplat de la Observatorul astronomic din Merv.
Khayyam a vorbit despre neliniștea și sângele nostru. Despre întrebările care rămân fără răspuns și despre feerica zi umană cu zâmbetul și lacrima ei.
A căutat , a suferit , s-a răzvrătit . S-a bucurat , a disperat și a iubit . Apoi a făcut mărturisiri . Și le-a numit Catrene . Scurte, ele sunt cu atât mai tulburătoare.
Un cântec abia început care se oprește adesea din prea mare intensitate , alteori din prea multă tristețe :
” Ce zi frumoasă –i astăzi ! Și cât de blând zefirul !
În rouă-și spală fața aprinsă trandafirul .
Privighetoarea –i spune în grai străvechi și sfânt :
Îmbată –te tot timpul de-arome și de cânt. ”
” De mult timp tinerețea s-a scuturat ca merii.
O , clar april al vieții , de-a pururea pierdut !
Te-ai stins pe nesimțite. Te-ai destrămat tăcut ,
Cum se destramă zilnic blândețea primăverii . ”
Cât de frumos !
Georgeta Lucia Ardelean