Ioan Moldovan, laureat al Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019

106
Ioan Moldovan, laureat al Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019
Ioan Moldovan

Ioan Moldovan, directorul revistei „Familia”, a primit Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România, ediția 2020, pentru volumul „Multe ar mai fi de spus” (Editura Cartea Românească).

Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2019 au fost decernate în data de 11 septembrie, la Casa Vernescu. Gala de premiere s-a desfășurat fără public și a fost filmată de TVR.

Juriul ediției din acest an a fost format din: Mihai Zamfir (Președinte), Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, AngeloMitchievici, Ovidiu Pecican, Cornel Ungureanu și Răzvan Voncu.

„Spirit subtil și cultivat, agreând umorul, jocurile inteligenței și chiar jocurile de cuvinte, Ioan Moldovan se dovedește din ce în ce mai mult un poet remarcabil al sentimentului de oboseală, de plictis, de insatisfacție și declin, de iritare și dezgust față de viață. E ceea ce latinii (un Plinius cel Bătrân, de pildă) numeau taedium vitae sau taedium vivendi. O temă pe cât de livrescă și de exersată de poeții lumii, pe atât de personal însușită și transfigurată la Ioan Moldovan, care o expune sugestiv în figurația versurilor lui și în imaginarul trăirilor sale.” – Dan Cristea

„Cotidianul acesta fisurat, notat cu scrupul dezinteresat, e folosit în principal în constituirea unei condiții contemplative melancolice și a unui scepticism vizionar manifestat printr-o întreagă gamă de inserții ironico-parodice, menite să saboteze orice ritualitate și prestigiu.” – Al. Cistelecan

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.