S-a finalizat prima etapă privind modernizarea iluminatului public din comuna Vadu Crișului. Investiția a fost realizată în cadrul unui proiect finanțat prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, precum și din bugetul local al comunei.
În cadrul programului, în cursul acestei săptămâni s-au finalizat lucrările de execuție aferente proiectului „Modernizarea sistemului de iluminat prin eficientizarea infrastructurii de iluminat public în comuna Vadu Crișului, județul Bihor”, finanțat din Fondul pentru Mediu și din bugetul local al comunei.
Prin acest proiect s-a realizat modernizarea iluminatului public prin înlocuirea celor 447 de aparate de iluminat existente pe raza comunei Vadu Crișului, cu aparate noi, cu LED, conforme cu standardele europene SR EN 60598, echipate cu sisteme de telegestiune la punctul luminos.
Pentru iluminatul căilor de circulație rutieră și pietonală de pe drumurile județene DJ 108I și DJ 108O s-au montat 160 de aparate de iluminat cu LED tip EA-LD-72W, iar pentru restul străzilor — 287 de aparate cu puterea instalată de 30W.
Se asigură astfel un iluminat uniform, conform standardelor europene SR EN 13201, cu un impact social și economic net superior.
Corpurile de iluminat cu LED au fost montate pe străzile de la intrarea în comună dinspre Țopa de Criș, pe DJ 108O, apoi pe DJ 108I până pe Dealul Bandi, în zona cătunului Rostelec și până în Birtin, precum și pe toate străzile adiacente din localitatea Vadu Crișului.
Prețul total convenit prin contractul semnat cu firma SC Euro Audit Service SRL din Târgoviște, pentru execuția lucrărilor, a fost de 928.201,01 lei fără TVA.
Contribuția financiară proprie, aferentă cheltuielilor eligibile, reprezintă 20% din totalul acestora.
Perioada de garanție a lucrărilor este de 84 de luni, calculată de la data semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor până la data semnării procesului-verbal de recepție finală.
Aceasta se bazează pe o perioadă standard de funcționare de 4.380 ore/an, pe un ciclu zilnic de 12 ore. Temperatura de funcționare pentru tipul EA-LD este cuprinsă între -35°C și +55°C.
Scopul principal al proiectului îl reprezintă reducerea consumului de energie electrică, diminuarea poluării luminoase și scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea corpurilor de iluminat cu sursă LED și implementarea sistemelor moderne de telegestiune.
Iluminatul stradal, rutier și pietonal din comuna de pe malul Crișului Repede a fost astfel adus la standarde moderne, cu beneficii directe pentru comunitate, bugetul local și mediu.
Pentru restul străzilor din comună, în cursul anului 2023 a fost depus proiectul „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Vadu Crișului, județul Bihor – Partea II”, aflat în prezent în evaluare.




































