UPDATE: Cardinalul Robert Prevost a devenit noul Papă. Este prima dată în istorie când un american este ales în această funcție. Prevost și-a ales numele de Papa Leon al XIV-lea.
Robert Prevost are 69 de ani, și s-a născut în Chicago, Illinois. Potrivit CNN, și-a petrecut mare parte din carieră ca misionar în America de Sud și, cel mai recent, a condus un puternic birou al Vaticanului pentru numirea episcopilor. Se așteaptă ca el să continue reformele Papei Francisc.
A lucrat timp de un deceniu în Trujillo, Peru, iar ulterior a fost numit episcop de Chiclayo, un alt oraș peruan, unde a slujit între 2014 și 2023.
Joi seară, deasupra Capelei Sixtine de la Vatican a ieșit fum alb, semn clar că un nou Suveran Pontif a fost ales de către cardinalii reuniți în conclav. Momentul mult așteptat de credincioșii catolici din întreaga lume a venit după două zile intense de voturi și deliberări.
Cei 133 de cardinali electori, toți cu vârste sub 80 de ani, s-au adunat începând de miercuri într-o izolare totală, pentru a desemna succesorul Papei Francisc. După fiecare rundă de vot, buletinele au fost arse și combinate cu substanțe chimice speciale pentru a genera fie fum negru – semn că nu s-a ajuns la un consens –, fie fum alb – simbolul alegerii unui nou Papă.
Potrivit agenției Reuters, prima rundă de vot desfășurată miercuri seară nu a condus la o decizie finală. Totuși, în cursul zilei de joi, cardinalii au ajuns la un acord, iar semnalul alb care s-a ridicat pe coșul special instalat deasupra Capelei Sixtine a confirmat alegerea.
Numele noului Papă urmează să fie anunțat oficial în cadrul tradiționalei declarații „Habemus Papam”, când acesta se va prezenta în fața credincioșilor din Piața Sfântul Petru.
Rămâne de văzut cine este noul lider spiritual al celor peste 1,3 miliarde de catolici din întreaga lume.