AcasăȘtiri BihorPompierii au donat sânge pentru a salva vieți – „Există numeroase moduri...

Pompierii au donat sânge pentru a salva vieți – „Există numeroase moduri de a fi alături de cei aflați în suferință”

Pompierii militari bihoreni continuă să își arate solidaritatea față de cei aflați în suferință printr-o nouă acțiune de donare de sânge – cea de-a patra desfășurată în acest an de salvatorii bihoreni.

În această dimineață, 5 noiembrie, pompierii Detașamentului Salonta s-au prezentat la Spitalul Municipal din localitate, unde au participat, pentru a doua oară în 2025, la o sesiune de colectă mobilă de sânge, organizată de Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea.

„Demersul lor continuă seria acestor intervenții salvatoare, derulate constant de-a lungul anilor de pompierii bihoreni, confirmând astfel faptul că există numeroase moduri de a fi alături de cei aflați în suferință”, a declarat locotenent-colonel Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor.

Potrivit acesteia, nevoia de sânge este constantă în spitale, iar fiecare gest de solidaritate contează. „Sângele donat astăzi poate oferi o nouă șansă la un mâine celor aflați în situații critice”, a mai adăugat Camelia Roșca.

Prin astfel de acțiuni, pompierii bihoreni demonstrează încă o dată că spiritul de salvator nu se manifestă doar în timpul intervențiilor, ci și prin implicarea activă în comunitate.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,150FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,050AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI