Tengo Salonta câștigătoare Cupei și Campionatului României 2017, la futnet

228
 

Evenimentul a reunit cele mai bune patru echipe ale țării, care s-au duelat pentru medaliile de aur, în sistem eliminatoriu.

 

Întrecerile au fost foarte spectaculoase și au dat câștig de cauză principalei favorite la titlu, Tengo Salonta. Bihorenii nu au cedat nici un meci în cele două partide, dar, în special în finala cu JSF Cluj, nu au fost scutiți de emoții, ei cedând câte un set în meciurile de dublu și triplu.

Georgel Bobiș, la simplu, a asigurat din start un punct, fapt care le-a oferit salontanilor confortul psihic necesar abordării cu relaxare a celorlalte dispute la fileu.

De menționat că în jocul de dublu al partidei finale, formația bihoreană și-a adjudecat primul set cu punct de aur, 15-14, acela fiind un moment de inflexiune pentru desfășurarea ulterioară a disputei.

Savuros a fost însă și duelul pentru medaliile de bronz, încheiat cu set decisiv în meciul decisiv, pe podium urcând gazdele de la Victory Cluj.

De menționat că Tengo Salonta a realizat în acest an eventul, câștigând Cupa și campionatul. La aceste trofee interne se adaugă și istoricul succes din Cupa Mondială a cluburilor, fapt care întregește un sezon perfect pentru bihorenii de la Tengo Salonta.

Florin Mihalca

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.