AcasăȘtiri LocaleȘinteuTenorul ŞTEFAN von KORCH îmbină eleganţa clasică şi autenticitatea tradiţională în concertul...

Tenorul ŞTEFAN von KORCH îmbină eleganţa clasică şi autenticitatea tradiţională în concertul „VALURILE DUNĂRII” pe 15 mai la Teatrul Constantin Tănase

Pe 15 mai, în luna în care celebrăm ziua Europei, tenorul Ştefan von Korch, gazda stagiunii Musical Extravaganza,  vă invită la „Valurile Dunării,”  concertul în care repertoriul va traversa granițe și epoci, aducând împreună influențe clasice și tradiţionale de pe întregul continent. De la arie şi canzonetă la vals, csardas, romanţă sau doină, concertul reflectă spiritul multicultural al Europei. Alături de tenorul Ştefan von Korch vor însufleţi periplul cultural cu vocile lor soprana Oana Maria Şerban şi baritonul Fang Shuang, iar la pian se va afla Alexandru Mihai Burcă.

Tenorul Ştefan von Korch, solist amfitrion şi coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza spune: „Vă invităm la un spectacol ce îmbină grația valsurilor, emoția ariilor clasice şi romantismul canzonetelor,  cu romanţa, doina, csardasul şi alte sonorităţi tradiţionale,  de care sunt eu însumi legat, pentru că începuturile mele pe scenă au fost în muzică populară.”

Aşa cum Dunărea este un liant între ţările Europei, muzica va fi un liant al sufletelor, într-o  seară de neuitat, în care arta sunetului va celebra diversitatea. Spectacolul va reflecta originea slovaco-germană a tenorului gazdă Ştefan von Korch, va încânta şi bucura publicul cu un repertoriu inedit, de la arie la cântec tradiţional şi chiar folclor şi va surprinde prin varietatea interpretărilor în diferite limbi ale popoarelor bătrânului continent.

Biletele sunt disponibile pe Ticketstore.ro, Biletlateatru.ro, Startickets.ro şi DynamicTicket.ro şi la casa de bilete a Teatrului Constantin Tănase (Calea Victoriei 33)

Stagiunea Musical Extravaganza continuă cu următoarele concerte:

Valurile Dunării” – 15 mai – Teatrul de Revistă Constantin Tănase

Arrivereci, Roma!” – 3 iunie – Sala Dalles

Olé, Torero!” – 5 iunie – Teatrul de Revistă Constantin Tănase

Sous le ciel de Paris” – 12 iulie Sala Dalles

Carmina Burana” –  *prima lucrare integrală din stagiune* – 17 iulie 2026 – Grădina de Vară Herăstrău

Duelul Tenorilor” – 6 august – Grădina de Vară Herăstrău

Nessun Dorma” – 14 septembrie – Teatrul Naţional – Sala Studio

Granada” – 23 octombrie – Teatrul de Revistă Constantin Tănase – bilete în curând

Zaraza” – 27 noiembrie – Teatrul de Revistă Constantin Tănase – bilete în curând

Invitaţie la Vals” – 11 decembrie – Teatrul de Revistă Constantin Tănase

Christmas Extravaganza” – 18 decembrie – Teatrul de Revistă Constantin Tănase

Elixirul Dragostei” – 21 februarie 2027 – Sala Palatului

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,973FaniÎmi place
1,731CititoriConectați-vă
1,047CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI