Juniorii Crișului Aleșd au reușit să câștige duminică în deplasare cu sălăjenii de la Inter Cizer (FK Craszna), pe terenul din Crasna.
Gazdele au condus cu 1-0 și 2-1, dar aleșdenii au reușit să egaleze prin Constantin Suciu și Cosmin Abrudan, acesta din urmă transformând un penalty la ultima fază a meciului, într-un moment când Crișul evolua în inferioritate Bogdan Fogarasi fiind eliminat în minutul 84 (2-2).
A urmat loteria loviturilor de departajare, unde Crișul a reușit să se impună cu 4-3, portarul Elisei Pintea reușind să pareze o lovitură, iar Răzvan Cacuci a transformat următoarea lovitură și a calificat echipa în premieră în sferturile de finală. Din păcate, Crișul a mai pierdut un jucător, Cosmin Abrudan primind al doilea galben după ce a marcat de la 11 metri.
Pentru Crișul Aleșd au evoluat: Elisei Pintea – Sergiu Pârcălab, Bogdan Fogarasi, Ionuț Ardelean, Răzvan Măgui, Sebastian Petruț, Răzvan Cacuci, Sergiu Marușca, Cosmin Abrudan, Gabriel Balogh, Constantin Suciu. A mai intrat Mate Bendoni.
„Este cea mai importantă performanță a clubului Crișul Aleșd la nivel de juniori. Nu vrem să ne oprim aici, chiar dacă ne vor lipsi două piese importante la următorul meci. Vrem să ne calificăm la turneul final de la București. Îi felicit pe băieți pentru felul cum au luptat și pentru ce au realizat până acum. Emulația în jurul echipei a fost foarte frumoasă. Am avut 100 de suporteri la Crasna și galerie, a fost o atmosferă incredibilă. Povestea merge mai departe”, a declarat pentru bihon.ro, Ciprian Fogarasi, președintele CS Crișul Aleșd.

































