Cetatea Oradea va găzdui, în perioada 18–20 septembrie 2026, „Zilele Culturii Slovace”, un eveniment dedicat tradițiilor, culturii și gastronomiei slovace. Intrarea este liberă.
Evenimentul este organizat de Uniunea Democratică a Slovacilor din România, în parteneriat cu Visit Oradea, Primăria Municipiului Oradea și Departamentul pentru slovacii din diaspora din cadrul Guvernului Slovaciei.
Pe parcursul celor trei zile, publicul va putea descoperi tradițiile comunității slovace prin dansuri și cântece tradiționale interpretate de ansambluri folclorice din întreaga țară, dar și prin preparate gastronomice autentice.
Programul evenimentului
Vineri, 18 septembrie, de la ora 18:00, va avea loc o recepție organizată împreună cu Ambasada Republicii Slovace, cu ocazia Zilei Constituției Slovaciei. Evenimentul se va desfășura în Sala de Cununii / Casa Căsătoriilor.
Sâmbătă, 19 septembrie, programul începe la ora 09:00, cu deschiderea oficială. De la ora 09:30 este programat un concurs gastronomic în cadrul căruia vor fi pregătite găluște slovăcești cu brânză și plăcinte slovăcești de cartofi.
La ora 13:00 va avea loc expoziția fotografică și vernisajul cu tema „Festivalul Slovacilor din Valea Cerului”, organizate de Asociația Internațională Euro Foto Art. Expoziția va putea fi vizitată în Galeria Euro Foto Art din Cetatea Oradea, Corpul E, parter.
De la ora 14:00 începe programul cultural-artistic.
Duminică, 20 septembrie, de la ora 13:00, este programat un program cultural-religios, precum și hramul bisericii romano-catolice, pe scena din interiorul Cetății Oradea.

































