AcasăȘtiri SportFC Bihor a debutat cu o remiză în noua ediție a Ligii...

FC Bihor a debutat cu o remiză în noua ediție a Ligii a II-a

FC Bihor a început noua ediție a campionatului Ligii a II-a cu o remiză, 1-1, în partida disputată sâmbătă, pe Stadionul „Iuliu Bodola”, în compania formației Unirea Slobozia.

Formația pregătită de Erik Lincar a avut un start excelent de meci și a deschis scorul încă din minutul 3, prin Angelo Cocian, după o acțiune inițiată de Peter Gal-Andrezly și continuată cu centrarea lui Boiciuc.

În prima repriză, echipa noastră și-a creat mai multe oportunități importante de a-și majora avantajul, prin Bota și Modan, însă fără a reuși desprinderea pe tabelă.

Partea secundă a fost mai echilibrată, iar în minutul 49 oaspeții au înscris, însă reușita a fost anulată pentru poziție de ofsaid. Egalarea s-a produs în minutul 84, când Gergely Bobal a stabilit scorul final, 1-1.

La finalul primei etape, FC Bihor își trece în cont primul punct al sezonului, după o partidă în care echipa a fost aproape de obținerea victoriei.

În etapa a doua a Ligii a II-a, FC Bihor va evolua în deplasare, pe terenul formației Concordia Chiajna.

Caseta tehnică

FC Bihor – Unirea Slobozia 1-1 (1-0)

Marcatori: Angelo Cocian (3) / Gergely Bobal (84).

FC Bihor: Cadar – Gal-Andrezly, Andrei Gal (46 Cruceru), Abel Popa, Velisar (62 Șerban) – Jermol, Ionuț Filip (cpt.) – Boiciuc, Bota (78 Orban), Cocian (62 Hora) – Modan (79 Tudor Călin).

Unirea Slobozia: Denis Rusu – Ristoiu, Stănică, Andre Serra, Nedelea – Szilagyi, Rareș Lazăr (82 Rimpa) – Grădinaru (89 Gabriel Lazăr), Bruno Ventura (82 Constantin Toma), Robert Necșulescu (58 Gergely Bobal) – Câmpan.

Arbitri: Darius Iviniș (Alba) – Cristian Cășuț (Arad), Bogdan Ioan Cozorici (Sălaj). Arbitru de rezervă: Claudiu Dantes Matiș (Timiș). Observator arbitri: Dan Jiga (Bistrița-Năsăud). Delegat de joc: Daniel Sabou (Sălaj).

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,980FaniÎmi place
1,722CititoriConectați-vă
1,043CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI