Echipa de fotbal FC Bihor Oradea va disputa miercuri, 14 august, de la ora 17:30, partida din turul III al Cupei României. Meciul se va desfășura la Cermei, în județul Arad, unde FC Bihor va întâlni formația locală Gloria Lunca-Teuz Cermei.
FC Bihor a intrat direct în turul II al competiției, unde a reușit să învingă echipa Crișul Sântandrei, cu scorul de 2-1, într-un meci disputat în deplasare. De cealaltă parte, Gloria Lunca-Teuz Cermei a avut un parcurs solid până acum, eliminând în turul I formația Bihorul Beiuș, cu același scor de 2-1, iar în turul II, echipa din Cermei a învins categoric ACB Ineu, cu 3-0, tot în deplasare.
Meciul dintre Gloria Lunca-Teuz Cermei și FC Bihor Oradea va fi transmis în direct pe FRF TV.