Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimările meteo pentru intervalul 11 mai – 8 iunie 2026. Potrivit meteorologilor, începutul perioadei va aduce temperaturi ușor mai scăzute decât cele normale în majoritatea regiunilor, în special în vestul și sud-vestul țării.
Pentru săptămâna 11 – 18 mai, ANM estimează valori termice ușor mai coborâte decât cele specifice perioadei, mai ales în regiunile vestice și sud-vestice. În același interval, cantitățile de precipitații vor fi peste normal în vest, nord-vest, sud și local în centru și la munte, în timp ce nord-estul țării va avea un regim pluviometric deficitar.
În săptămâna 18 – 25 mai, temperaturile vor reveni la valori apropiate de normal în întreaga țară. Totodată, ploile vor fi mai abundente în jumătatea estică, iar în vest, sud-vest și nord-vest vor fi mai puține precipitații decât în mod obișnuit.
Pentru perioada 25 mai – 1 iunie, meteorologii estimează temperaturi apropiate de mediile climatologice, posibil ușor mai ridicate în sud-vestul României. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în sud-vest, iar în restul țării se va menține în jurul valorilor normale.
Și începutul lunii iunie va aduce temperaturi normale pentru această perioadă în toate regiunile țării. În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi local deficitare în nord-vest, iar în rest apropiate de normal.
Estimările sunt realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) și vizează abaterile săptămânale ale temperaturilor și precipitațiilor față de media perioadei 2006-2025. Meteorologii precizează că fenomenele extreme de scurtă durată nu pot fi prognozate prin acest tip de estimare.


































