Bihoreanca Bianca Benea a cucerit medalia de argint la Campionatul Național de tineret la scrimă

257
Bianca Benea

Bianca Benea a cucerit medalia de argint la Campionatul Național de tineret la scrimă, în proba de spadă feminin, individual. Sportiva legitimată la CSM Oradea este singura legitimată la un club din provincie care s-a calificat în sferturile de finală ale concursului desfășurat sâmbătă.

Sportiva antrenată de către Andrei Timoce a avut următorul parcurs pe tabloul principal:

  • 16-imi de finală – Roxana Mihaela Bolborea (CS Farul Constanța) 15-3
  • Optimi de finală – Ana Maria Melintescu (CS Dinamo) 15-4
  • Sferturi de finală – Emma Șont (CSA Steaua) 15-9
  • Semifinale – Renata Axinte (CS Dinamo) 15-13
  • Finala – Bianca Moroianu (CSA Steaua) 14-15

Bianca obține o nouă medalie într-un concurs național. Pe parcursul acestui an, Benea a cucerit bronzul la Campionatele Naționale de scrimă la nivel de seniori în aceeași probă de spadă feminin, la individual. Aici, ea a oferit o replică foarte bună Ana-Mariei Brânză, pe care a întâlnit-o în semifinalele acelui concurs. Ulterior, Bianca Benea a câștigat Cupa României la spadă pentru seniori feminin.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.