11 C
Aleşd
sâmbătă, 24 mai 2025
Blue Container Aleșd

Aleșdeanul Sebastian Tîrtea, pe podium la “Forest Race Marghita”

Pe 26 aprilie, pădurea de lângă Marghita a fost gazda competiției “Forest Race Marghita”, un eveniment sportiv dedicat pasionaților de alergare pe teren accidentat. Organizată de Clubul Sportiv “Run For Freedom”, competiția a inclus trei trasee, cu startul din zona Freedom Adventure Park, oferind participanților o experiență inedită pe cărările sinuoase ale pădurii.

Printre cei care s-au remarcat la această ediție se numără și aleșdeanul Sebastian Tîrtea, care a obținut locul 1 la categoria de vârstă 19-29 de ani și locul 3 în clasamentul Open, în proba de semimaraton (21 km).

„A fost o cursă de semimaraton rapidă, în care mi-am propus să mențin un tempo bun de la început până la sfârșit. S-a transformat într-un antrenament reușit, cu mult soare, pe un traseu spectaculos care șerpuia pe cărări de pădure. Startul târziu, de la ora 11:00, sub un soare arzător, și-a spus într-adevăr cuvântul. Totuși, chiar dacă am alergat aproape pe stomacul gol și fără geluri, corpul a reacționat neașteptat de bine în condițiile date. Iar asta îmi dă un plus de încredere pentru maratonul ce urmează!”, a declarat Sebastian Tîrtea.

“Forest Race Marghita” se conturează ca un eveniment sportiv de referință în zonă, atrăgând tot mai mulți iubitori ai alergării în natură și ai provocărilor montane.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,119FaniÎmi place
1,740CititoriConectați-vă
1,007CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,800AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI