Şereş Robert-Nicolae, candidatul PMP la primăria Aleșd

1410
Şereş Robert-Nicolae, candidatul PMP la primăria Aleșd
Şereş Robert-Nicolae

Aleșdeanul Şereş Robert-Nicolae este candidatul PMP la Primaria Aleșd, informeaza reprezentanții PMP Bihor.

Şereş Robert, are 34 ani, este absolvent al Facultăţii de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, unde a studiat piscicultura. A lucrat doar în mediu privat şi nu a beneficiat de nicio favoare din partea statului sau a vreunui partid politic, spun reprezentanții PMP Bihor.

“Vă voi împărtăşi cu drag viziunea mea de a aduce o schimbare în viaţa cetăţenilor oraşului, indiferent că este român, maghiar, slovac şi nu în ultimul rând rrom, redându-vă săptămânal câte o parte din această viziune. Săptămâna aceasta vă voi vorbi, după cum bine ştiţi şi simţiţi, despre necesitatea locurilor de muncă!
Ar fi vital şi imperios necesar atragerea de investitori, prin crearea unui parc industrial. E ironic nu? Acelaşi lucru vi l-au promis toţi aflaţi la conducere până acum, precum şi cei care vor urma în următorii 4 ani. Cum ar fi dacă eu, nu v-aş promite acest lucru? Eu chiar mi-aş da silinţa să vă ajut să petreceţi, cele 2 sau 3 ore pe care le pierdeţi pe navetă, cu familia dumneavoastră. Şi mai am o întrebare pentru dumneavoastră! De ce nu am putea să ne axăm şi pe cei care au afaceri sau firme în oraş? Să îi sprijinim pe ei ca să vă ofere un loc de muncă? Prin creearea de beneficii pentru dezvoltarea lor, ei la rândul lor oferindu-vă un loc de muncă! Şi aici având în vedere locuri de muncă pentru toate categoriile de vârstă”, a ținut să precizeze Şereş.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.