PSD Bihor a trimis o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, prin care cere demiterea urgentă a inspectorului şcolar general Horea Abrudan.
„Ieri am aflat din spațiul public de finalizarea, prin trimiterea în judecată de către DNA – Serviciul teritorial Oradea, a dosarului constituit în cazul fraudării concursului pentru ocuparea postului de director la Școala Gimnazială ”Avram Iancu”.
Justiția își va urma cursul, însă responsabilitatea în acest caz nu este doar una de natură penală.
𝐄𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐬𝐢 𝐨 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚 𝐚 𝐏𝐍𝐋, 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐬 𝐬𝐢 𝐧𝐮𝐦𝐢𝐭 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐬𝐚𝐫𝐜𝐢𝐧𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬, 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐬𝐢𝐯 𝐮𝐧𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐢𝐦𝐢𝐬𝐞 𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚𝐭𝐚.
De asemenea, considerăm că atribuțiile și responsabilitățile legale impuse de funcția de inspector general și de președinte al comisiei județene de organizare a concursului național de directori, deținute de Horea Abrudan, necesită asumare la apariția unui eșec atât de grav.
În cazul dumnealui este vorba fie de complicitate, fie de incompetență, iar soluția este una singură, DEMITEREA acestuia de către Ministrul Educației.
În urma acestor considerații, conducerea Partidului Social Democrat Bihor a decis astăzi, 20 aprilie 2023, adresarea unei scrisori deschise către Ministrul Educației, Dna. Ligia DECA prin care cerem DEMITEREA URGENTĂ a inspectorului școlar general, Horea Abrudan”, a transmis organizaţia judeţeană a PSD.