Primarii social – democrați din Bihor nu vor participa la Campionatul bihorean al curățeniei, un concurs organizat anual de Consiliul Județean Bihor. PSD Bihor acuză PNL că „a folosit puterea administrativă pe care o deține la Consiliul Județean Bihor pentru a confisca politic campania de curățenie”.
“În cursul săptămânii trecute PSD Bihor, prin vocea primarilor săi, a tras un semnal ferm de atenționare a opiniei publice asupra faptului că PNL Bihor a folosit puterea administrativă pe care o deține la Consiliul Județean Bihor pentru a confisca politic campania de curățenie.
Curățenia nu are culoare politică, iar cea mai bună mărturie o stau comunele administrate de edilii PSD din Bihor.
Pentru primarii PSD, soluția de creștere a gradului colectării selective nu este sancționarea oamenilor de la sate, cum propune conducerea PNL a Consiliului Județean Bihor, ci instruirea graduală a acestora pentru a aduna corect deșeurile, inclusiv a elevilor din școli.
Soluția pentru localități bihorene curate nu este organizarea unei competiții regizate politic, ce amintește de defuncta ”Daciadă” comunistă, ci organizarea de acțiuni de ecologizare. Astfel, până vineri 17 martie 2023, în 7 comune conduse de edili PSD din Bihor (Ceica, Copăcel, Ineu, Sârbi, Derna, Brusturi și Borod) se vor organiza acțiuni de curățenie. În perioada următoare, astfel de inițiative vor avea loc în toate localitățile bihorene conduse de edili PSD.
Primarii PSD sprijină orice inițiativă care să facă Bihorul un județ mai curat, dar NU vor participa la concursul organizat de Consiliul Județean Bihor pentru a sancționa tenta politică, propagandistică, pe care a avut-o acest concurs până acum”, a transmis partidul, printr-un comunicat de presă.