O zi deosebită a fost ultima duminică din luna august pentru locuitorii comunei Vadu Crișului. La biserica baptistă din satul de pe lângă râul Crișul Repede s-a organizat ediția a 30-a a evenimentului „Sărbătoarea Trompetelor”. În același timp, comunitatea reformată a marcat un prag istoric impresionant: împlinirea a 150 de ani de când actuala biserică, un adevărat simbol al statorniciei și credinței, își înalță turnul spre cer.
La numeroase festivaluri ocazionate de zilele unor comunități, evenimente și sărbători naționale, prezența fanfarelor militare dă amploare evenimentului și susține muzical defilarea unor formațiuni. Festivalul fanfarelor de la Vadu Crișului are însă o altă conotație, fiind un element definitoriu în practica religioasă baptistă, care însoțește rugăciunile în care Îl slăvesc pe Dumnezeu. Muzicalitatea alămurilor sensibilizează și întărește conținutul rugăciunilor. Fanfara, împreună cu muzica corală, reprezintă esența elementului religios în cultul baptist.
Întâlnirea fanfarelor în cadrul unor festivaluri are, pe lângă scopul religios, menirea de a promova acest gen de muzică în rândul tinerilor, care sunt inițiați în domeniul muzical încă de la vârste fragede și educați spiritual. Lăudabilă este inițiativa Bisericii Baptiste din Vadu Crișului, care, cu toate greutățile întâmpinate de-a lungul existenței sale, a reușit ca an de an să organizeze și să mențină acest festival.
Pornind de la versetul „Tot ce are suflare să laude pe Domnul!” ( Psalmul 150:6) anual, în ultima duminică a lunii august, sunt invitate prin rotație câte trei fanfare care, împreună cu cea din localitate, transformă festivalul într-o adevărată sărbătoare creștină. La această ediție jubliara, a 30., au fost invitate fanfarele din Crasna și Pericei (județul Sălaj) și Fanfara Albini din Cluj-Napoca.
Istoricul sărbătorii
Cum s-a născut această sărbătoare ne-a relatat din partea organizatorilor Ioan Pop. „În anul 1996, la 71 de ani după ce primii frați începuseră să-L laude pe Domnul prin cântare de fanfară în Biserica Baptistă din Vadu Crișului, în inimile fraților s-a născut dorința unei sărbători dedicate acestei slujiri.
Așa a luat ființă prima ediție a „Sărbătorii Trompetelor”.Atunci la căminul cultural din localitate, fanfara bisericii s-a unit în lauda la adresa lui Dumnezeu cu fanfarele bisericilor baptiste din Beznea, Tinăud și Golgota (Oradea). Ediția din anul următor s-a ținut tot la căminul cultural. În 1998 și 1999 sărbătoarea s-a mutat pe terenul de fotbal din localitate, iar din anul 2000 și-a găsit casa în noua clădire a Bisericii Baptiste din Vadu Crișului.”
Duminică, la ora 09:30, urmând un scenariu tradițional, cele patru fanfare s-au întâlnit în centrul comunei, în fața primăriei. Cei peste 120 de fanfariști au susținut împreună un concert care a transpus auditoriul într-o lume celestă. A fost un adevărat spectacol de gală ad-hoc, susținut de formații din localități diferite, care, chiar dacă nu au exersat în comun, s-au ansamblat și au răspuns impecabil unui singur dirijor.
Apoi, începând cu ora 10:00, în biserica baptistă, plină până la refuz, În preambulul evenimentului, Florin Opriș, pastorul bisericii baptiste din comună, i-a salutat pe cei prezenți și a condus un moment de rugăciune.
După salutarea formațiilor si prezentarea sarbatorii de catre Florian Pop, conform programului stabilit, au alternat momentele de rugăciune cu alocuțiunile din partea reprezentanților fanfarelor, urmate de cântece ale fiecărei formații și ale fanfarelor reunite. Fiecare fanfară a prezentat un program de câte 4 cântări, iar fanfarele reunite L-au lăudat pe Domnul prin 10 cântări.
În cadrul evenimentului și-au arătat măiestria și profesionalismul dirijorii:Sütő Szilárd și Petkes Lőrinc (Crasna), Kulcsár Péter (Pericei), Marc Filip Liuț(Cluj-Napoca), Unguraș Marcus și Samu Valentin (Vadu Crișului)
Aceștia au dirijat pe rând atât propriile fanfare, cât și formațiile reunite. Pentru diversificarea programului, fiecare fanfară a avut în repertoriu și câte o cântare vocală.
O masă comună a încheiat acest festival deosebit.

































