PNL Oradea și-a ales Biroul Politic Municipal. Florin Birta a fost reales președinte

606
Florin Birta
Florin Birta

Sâmbătă, 3 iulie, în amfiteatrul Cetății Oradea a avut loc Consiliul de Coordonare Locală al PNL Oradea, în cadrul căruia a fost ales noul Birou Politic Municipal, ce va conduce organizația în următorii patru ani.

Florin Birta a fost reales președinte al organizației municipale PNL Oradea, cu 273 de voturi, din totalul de 283 de voturi valabil exprimate.

Primarul Florin Birta, președintele PNL Oradea: “Obiectivele PNL Oradea au fost și sunt aceleași cu interesele Oradiei și ale orădenilor. Noi, liberalii orădeni, nu facem politică de dragul politicii. Nouă nu ne plac mizele mici, fără legătură cu agenda cetățeanului. Mereu ne-am propus și vom continua să ne propunem ca prin acțiunile noastre să contribuim și mai departela dezvoltarea accelerată a municipiului Oradea și a județului Bihor.

Suntem mândri de Oradea și este datoria noastră, a echipei PNL Oradea, să le dăm orădenilor și bihorenilor multe alte noi motive de mândrie.

Mă voi asigura că eforturile Primăriei vor continua să generezeși alte investiții, iar sectorul privat va cunoaște, la rândul său, o dezvoltare tot mai dinamică. Este dovedit faptul că investițiile tot mai mari din sectorul public atrag alte investiții de anvergură în sectorul privat, benefice comunității, în ansamblul ei. Sunt convins că această spirală pozitivă va genera o dezvoltare susținută a orașului nostru, în folosul tuturor”.

Marcel Dragoș și Liviu Andrica au fost aleși prim-vicepreședinți, cu 257 respectiv 224 de voturi. Din Biroul Politic Municipal mai fac parte opt vicepreședinți, 15 membri, precum și trezorierul organizației.

La propunerea președintelui Florin Birta, secretar general al organizației a fost desemnat George Tătar.

Cei opt vicepreședinți:

Arina Moș – 249 voturi

Camelia Dulca – 244

Cristian Buzlea – 234 

Oana Mocan – 234

Teofil Filimon – 224

Adrian Revnic – 212

Gabriel Traian Ghilea – 206

Ovidiu Mureșan – 201

Membri în Biroul Politic al PNL Oradea:

Camelia Buhaș – 238 voturi

Nicoleta Faur – 238 

Ligia Burtă – 233

Dinu Negrean – 225

Ioan Lezeu – 223

Răzvan Horga – 215

Romeo Nica – 215

Ligia Oala – 214

Claudiu Oros – 209

Daniel Negrean – 208

Florin Nicoară – 207

Antonia Nica – 206

Ramona Mateaș – 205

Daniel Drugaș – 202

Georgia Serțe – 189

Trezorier: Maria Ardeleanu – 276

Au fost înregistrate doar două voturi nule. 

La eveniment a fost prezent președintele filialei PNL Bihor, Ilie Bolojan, alături de conducerea județeană a filialei, precum și parlamentarii PNL Bihor.

Organizația municipală a PNL Oradea va avea 183 de delegați la conferința județeană de alegeri a PNL Bihor. Evenimentul va avea loc în data de 17 iunie, la Arena Antonio Alexe.