AcasăȘtiri NaționaleVreme mai rece la început de ianuarie și precipitații peste normal. Cum...

Vreme mai rece la început de ianuarie și precipitații peste normal. Cum arată prognoza ANM până la început de februarie

Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimările meteorologice pentru intervalul 5 ianuarie – 2 februarie 2026, realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF). Prognoza vizează mediile săptămânale ale temperaturilor și cantităților de precipitații, raportate la perioada de referință 2006–2025.

Prima săptămână aduce frig și ploi în exces

În intervalul 5–12 ianuarie, valorile termice vor fi mai scăzute decât normalul perioadei în vestul, nordul și nord-estul țării, precum și local în regiunile centrale. În schimb, în sud-est se vor înregistra temperaturi ușor peste medie, iar în restul teritoriului acestea vor fi apropiate de normal.

La capitolul precipitații, meteorologii anunță un regim pluviometric excedentar la nivel național, cu cantități mai însemnate în special în regiunile sud-vestice.

Mijlocul lunii ianuarie rămâne ușor sub normal

Pentru perioada 12–19 ianuarie, temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice perioadei, cu excepția zonelor montane și a regiunilor sud-estice, unde valorile se vor situa în jurul mediilor climatologice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale, în toate regiunile țării.

Final de ianuarie cu valori normale de temperatură și precipitații

În săptămâna 19–26 ianuarie, temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale, la nivelul întregii țări. Și regimul pluviometric va fi unul normal pentru această perioadă.

Aceeași tendință se menține și în intervalul 26 ianuarie – 2 februarie, când mediile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei, iar precipitațiile vor avea valori apropiate de normal, în toate regiunile României.

Meteorologii precizează că aceste estimări nu pot surprinde fenomenele extreme de scurtă durată, prognoza având un caracter orientativ.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,148FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,050AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI