Vadu Crisului: Proiecte finalizate si in curs de realizare in anul 2020

488

La ultima sedinta ordinara a Consiliului Local din Vadu Crisului au fost doua puncte pe ordinea de zi: proiectul de hotarare privind rectificarea bugetului, initiat de catre primarul Cosma Dorel  precum proiectul de hotarare privind aprobarea contribuţiei Comunei VADU CRISULUI pentru funcţionarea compartimentului de audit intern, înfiinţat în cadrul Filialei Judeţene BIHOR a Asociaţiei Comunelor din România, initiator viceprimarul Hasas Ioan.

La inceputul sedintei din 30 iulie 2020 primarul Cosma Dorel a trecut in revista proiectele finalizate in cursul anului in curs, precum cele in curs de realizare. Am aflat ca s-a finalizat  proiectul cu finanțare europeană pentru infrastructură rutieră care a fost depusa în cadrul ADI Auseu-Vadu Crișului, având ca obiectiv general, dezvoltarea durabilă în domeniul economic, social, cultural, precum şi din punct de vedere al mediului, al infrastructurii. Contractul de finanțare al proiectului “Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de bază, prin modernizarea drumului comunal DC 170 și a unor străzi de interes local pe teritoriul comunelor Aușeu și Vadu Crişului” a avut ca si valoare 5.774.037,47 lei la care se adaugă TVA în valoare de 1.097.067,12 lei. In cadrul proiectului s-au  modernizat printre altele drumul comunal DC 170 ce leagă Vadu Crișului de Aușeu, prin Cacuciu Vechi, ulita Garii si  străzile de pe Dealu Bandi, Jomonita, Dealu Lubului, acces district CFR, ulița spre piața agroalimentară și spre podul nou de la intrarea în defileu etc.  

Dupa semnarea contractului de finantare in valoare de 15.000 de Euro, a inceput realizarea proiectului WIFI EU si  din iulie in 10 zone locuitorii din Vadu Crisului beneficiaza de WiFi gratuit (de exemplu parcul de langa dispensarul medical, parcul la intrare in Vadu Crisului,intersectia suncuiusului, Scoala Galbena, Colegiul Tehnic, teren fotbal etc). Locatiile sunt marcate cu placute.  

In iunie s-a finalizat proiectul european “Connecting the traditions of the Crisul Repede Valley-Interconectarea traditiilor de pe Valea Crisului Repedeproiectcultural, cu numarul ROHU 289  depus impreuna cu comuna infratita Körösszegapati din Ungaria cu un buget total de 79.999 Euro, din care Vadu Crisului ca si lider a beneficiat de 42.384 Euro si Apati 37.615 Euro. Pe langa conferintele de lansare si de final al proiectului printre activitatile principale ale proiectului amintim organizarea Targului de la Vama Sarii din 2019, un cantonament sportiv si o tabara de dansuri populare la Vadu Crisului,  Festivalul Kun Lászlo, un festival ecumenic cu participarea corurior din cele doua localitati, si o tabara de arta si creatie in Apati. Tot in cadrul acestui proiect echipa de fotbal a beneficiat de echipament sportiv compus din trening, echipament de joc, fas de antrenament.  

S-a finalizat si modernizarea Grupului sanitar pentru pacienti de la Centrul de permanenta Vadu Crisului, unde activeaza 6 medici de garda. Coordonatoarea centrului de permanenta este d-na dr.Pacurar Liana. 

Se continua lucrarea „Modernizare drum comunal DC 176, Birtin – Tomnatic” – prin programul PNDL 1, valoare 1 672 006 Euro, în cadrul căruia se execută rigole betonate periate, gambioane (ziduri de sprijin), podețe și se vor asfalta 7.5 km de drum, de la Birtin până la Tomnatic. Pana in prezent firma Dumexim a asfaltat circa 4 km si pregateste asfaltarea in continuare. Termenul de finalizare fiind 31 decembrie 2020.  

Comuna Vadu Crișului este în parteneriat cu CJ Bihor, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor si Primăria Körösszegapáti din Ungaria in proiect pentru conservarea și promovarea patrimoniului cultural și natural denumit,”Conservarea, protecția și promovarea naturii de ambele părți ale frontierei româno-ungare” acronim PRONATURE. Valoarea totală (inclusiv TVA) a proiectului este de 2 500 000 Euro din care valoarea totală eligibilă pentru Comuna Vadu Crișului  este de 389.237 Euro. Primăria Vadu Crișului va înființa un Centru de promovare al tradițiilor – Casa Olarului, in curtea fostului internat. O cladire simpla dar spectaculoasa in interior, atelierul pe centru, el se poate deschide spre exterior cu usi culisante, deasupra o sala de expozitie cu un panou de geam la pardoseala ca sa se vada in atelier iar deasupra un luminator.Vor fi amplasate 4 bucati roata olarului  inclusiv un cuptor electric, astfel incat vizitatorul va avea ocazia sa treaca prin toate fazele de pregatire a lutului, formarea vasului si chiar sa duca piesa arsa acasa.   

Dupa ce s-a terminat studiul de fezabilitate in cursul lunii august se finalizeaza si proiectul tehnic al investitiei in urma careia se va lansa lucrarea pe SEAP. Se incepe modernizarea parcului din spatele caminului cultural din Vadu Crisului si in satele Topa de Cris, Birtin si Vadu Crisului se vor realiza platforme betonate pentru amplasare de containere de 1mc. pentru colectarea selectiva a deseurilor, si se va betona strada Iovului-capela de pe dealul Lubu, a mai spus edilul comunei Vadu Crisului. Cele doua proiecte de hotarari au fost votate de catre consilierii locali. 

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.