Astăzi, comunitatea din Vadu Crișului își onorează identitatea culturală și istorică, amintindu-și de momentul în care destinele locale s-au împletit strâns cu istoria monarhiei românești. Comemorarea a 96 de ani de la aterizarea forțată a principelui Carol al II-lea în localitatea Vadu Crișului reprezintă un prilej deosebit de a readuce în prim-plan un episod fascinant și decisiv din istoria interbelică a României.
Ziua de 6 iunie 1930 a adus un eveniment care și-a pus amprenta asupra localității Vadu Crișului pentru multă vreme. Viața cotidiană în sat se desfășura fără evenimente spectaculoase. Totul era riguros încadrat într-un ritual care nu cunoștea schimbări deosebite, ci doar mici transformări produse de trecerea timpului. Marile evenimente politice au ocolit aceste locuri, chiar dacă oamenii de aici au contribuit indirect, într-un fel sau altul, la derularea lor.
Un episod care a avut urmări în mentalul locuitorilor a fost popasul scurt al viitorului suveran al Regatului României la Vadu Crișului. Pentru a înțelege mai bine contextul și importanța acestui moment, se cuvin câteva precizări preliminare.
În 1926, principele Carol a fost obligat, pe baza cutumelor existente în cadrul familiei regale, să renunțe la tron din pricina legăturii sale cu Elena Lupescu. În 1927 a survenit însă moartea neașteptată a regelui Ferdinand, conducerea țării fiind preluată de o regență. Situația de nesiguranță existentă în țară, lipsa stabilității guvernamentale și moartea prim-ministrului I. I. C. Brătianu au creat un vid de putere. Noul șef al guvernului, Iuliu Maniu, s-a orientat tot mai mult spre ideea readucerii lui Carol în țară, luând chiar legătura cu acesta prin consulul României la Paris, Petre Ciolan. În octombrie 1929 a murit și regentul Gheorghe Buzdugan. De aici, evenimentele s-au precipitat. Revenirea lui Carol trebuia realizată foarte repede și cu multă discreție.
Ruta parcursă de principe a fost Paris – München – Viena, se pare cu un automobil, iar de aici, cu un avion, fără escală, până la Cluj. Pe aeroportul clujean, aeronava urma să fie alimentată cu combustibilul necesar, după care călătoria ar fi continuat până în capitala țării. Deasupra Oradiei s-a ajuns în jurul orei 14:30, unde avionului care îl aducea pe principe i s-au alăturat două avioane militare românești. Pe drum însă, aeronava a început să piardă benzină și, în jurul orei 15:00, a fost silită să aterizeze între Vadu Crișului și Cacuciu Nou.
Notarul din Vad, Gavril Brândaș, a relatat unui ziarist orădean, într-un mod foarte plastic, felul în care s-au petrecut lucrurile. Din cele povestite de el putem reconstitui desfășurarea evenimentului. Locuitorii au auzit zgomotul unui avion care zbura foarte jos și curând s-au putut distinge alte două motoare. Unul dintre ele avea întreruperi, apoi, brusc, nu s-a mai auzit nimic. Sătenii s-au grăbit la fața locului și, de la distanță, au văzut un aeroplan în lanul de grâu al lui Dobo Mihai și, alături, trei oameni îmbrăcați în haine de piele. Pe aparat era inscripționat: „T.F.H.Z. Air France”.
Pentru că mergea în fruntea grupului, notarul Brândaș a fost întâmpinat de unul dintre cei trei, care s-a prezentat drept căpitanul Romeo Popescu. Acesta i-a spus că veneau de la Paris și că, pe drum, au pierdut unul dintre rezervoarele de 50 de litri de benzină, fiind siliți să aterizeze. Rugămintea sa era ca, împreună cu oamenii de față, să scoată avionul din lanul de grâu și să trimită pe cineva să facă rost de combustibil. Apoi, notarul a fost prezentat principelui, care purta o pelerină lungă din piele, caschetă de pilot și mănuși mari. Viitorul suveran a mulțumit anticipat pentru ajutor.
A fost trimisă de îndată o căruță la Aleșd pentru a aduce benzina necesară. Pilotul a ținut să-l însoțească pe căruțaș. După puțin timp, avionul a fost scos din lan, dar nu pe drum, ci pe pășunea din apropiere. Căpitanul Popescu a oferit o bancnotă de o mie de lei pentru a fi împărțită celor care au pus mâna la treabă.
Brândaș a fost rugat apoi să trimită pe cineva să aducă principelui apă proaspătă. S-a dus Maria, fiica lui Florian Mudura, care a adus din sat un ulcior cu apă de fântână. Fetița a primit de la căpitanul Popescu trei mărci de argint.
În jurul orei 18:30, dinspre Cluj a sosit un avion militar care a aterizat în apropiere. Acesta l-a preluat pe principele Carol, care și-a continuat astfel drumul. Abia în jurul orei 20:00, avionul rămas pe pășunea de lângă Vad a putut să decoleze.
Notarul își amintea: „Înainte de a pleca, domnul Popescu mi-a cerut să-i trimit o notă la București, la Palatul Regal, cu datoriile pe care le aveau cei sosiți pe calea aerului: despăgubirea pentru călcarea lanului de grâu și transportul benzinei. Eu am dat proprietarului holdei de grâu 2.000 de lei, iar căruțașului 500 de lei, amândoi fiind foarte mulțumiți.”
Reîntoarcerea lui Carol a fost sărbătorită la Cazinoul din Aleșd, duminică, 8 iunie 1930.
Așa cum regele Carol al II-lea nu a uitat, probabil, niciodată primirea ce i s-a făcut la Vadu Crișului, locuitorii de aici au păstrat și ei vreme îndelungată amintirea momentului. Pe locul aterizării avionului s-a construit un monument și, ulterior, o cazarmă, unde aveau loc manifestări cu ocazia Zilei Regelui.
Fata care i-a dat regelui să bea apă din ulciorul de lut a fost dusă la București și a făcut parte din suita regală. Căruțașul care a adus rezervele de carburant pentru avion a fost angajat la CFR. Între anii 1930 și 1940, reprezentanții localității au participat în fiecare an la manifestările de la București prilejuite de aniversarea revenirii în țară a lui Carol al II-lea. De fiecare dată, Maria Mudura îi oferea suveranului apă din același ulcior din care băuse în ziua aterizării.
O ștafetă care făcea schimbul la fiecare doi kilometri parcurgea în două zile distanța până la București. La 8 iunie 1940, cu ocazia aniversării a 10 ani de la revenirea în România, regele Carol al II-lea a emis o monedă de aur de 42 de grame, cu diametrul de 41 mm, pe care era reprezentată fata care i-a adus apă regelui la 6 iunie 1930, la Vadu Crișului.
În cinstea evenimentului a fost înființată, în 1936, competiția ciclistă „Cupa Restaurației”. Startul celui mai important concurs de fond era dat din Vadul Crișului, din locul unde aterizase principele Carol în 1930, întors în țară pentru a-și revendica tronul. De aici, coloana se îndrepta spre Alba Iulia, apoi, în a doua zi, către Brașov, ajungând în cele din urmă la București, după parcurgerea a aproximativ 600 de kilometri și transportând ulcioare cu apă din Vadu Crișului. În amintirea evenimentului, în iulie 1930 a fost editat și un album comemorativ.
La 10 iunie 1932, la propunerea administrației locale din Vadu Crișului, guvernul a aprobat schimbarea numelui așezării în „Vadul lui Carol al II-lea”, denumire care a fost folosită în actele oficiale până în septembrie 1940.
