6.5 C
Aleşd
vineri, 29 martie 2024

Vadu Crișului, Boianu Mare și Viișoara în scenariul roşu! În Aleșd, incidenţa cazurilor a crescut la 1,5 la mia de locuitori

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 4 ianuarie, lista localităților de la nivelul județului Bihor în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment, pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

- Publicitate -

Față de actualizarea aprobată de CJSU în urmă cu o săptămână, în data de 28 decembrie, numărul localităților din Bihor în care se impun măsuri de limitare a scăzut de la 33, la 31 de localități în data de azi, 4 ianuarie. Totodată,
municipiul Oradea a rămăs în lista localităților cu incidență sub 3 cazuri/1.000 locuitori, care în acest moment mai cuprinde doar 3 localități: Boianu Mare, Vadu Crișului și Viișoara.

Menționăm că, la această dată, conform analizei Direcției de Sănătate Publică Bihor incidența la nivelul județului este 1,45 cazuri/1.000 locuitori, exceptând focarele.

Reamintim cele mai importante măsuri de sănătate publică care se aplică în localitățile unde incidența este mai mare decât 3 cazuri/1.000 locuitori:

• Este interzisă activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior, dar este permisă funcționarea teraselor deschise și livrarea la domiciliu;
• Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția vânzării biletelor loto și a lozurilor;
• Sunt interzise activitățile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Din măsurile care se aplică în localitățile în care incidența este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3 cazuri/1.000 locuitori, printre care și Oradea, menționăm:

• Activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și este limitată la intervalul orar 05.00-21.00; iar în intervalul 21.00-05.00 doar pentru comenzi
cu livrare la domiciliu;
• Activitatea cu publicul a cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, precum și a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
• Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă.

Reamintim totodată că:

• este obligatorie la nivel național purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile;
• programul operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii, altele decât HoReCa, trebuie să se desfășoare doar în intervalul orar 05:00-21:00, cu excepția farmaciilor, benzinăriilor șitransportatorilor de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune și a transportatorilor de mărfuri care utilizează autovehicule de peste 2,4 tone;
• se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă, săli de jocuri;
• se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise sau deschise, publice sau private;
• prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise la terasa, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6
persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Referitor la activitatea operatorilor economici cu activități în piscine din stațiunile balneoclimaterice și nu numai, precizăm că este reglementată la nivel național, astfel:

• activitățile în piscinele situate în spații închise sunt suspendate, fiind reglementate de HG nr. 1065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, Anexa nr. III, Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc;
• activitățile ștrandurilor și piscinelor exterioare trebuie să respecte normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
• activităţile de tratament balnear trebuie să respecte normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului
sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Măsurile adoptate astăzi de CJSU Bihor se aplică începând cu data 05 ianuarie, ora: 00.00.

Lista localităților în care se impun măsuri de restricționare se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, în urma hotărârilor CJSU Bihor, în funcție de rata de incidență a cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivelul fiecărei localități.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,171FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
594CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI