În istorie vasele ceramice au avut un rol important atât în depozitarea hrănii, cât și în păstrarea mâncării la temperaturi optime. Vasele ceramice, în funcție de forma și materialul folosit, mențin o temperatură constantă. Primele informații despre olărit datează din Orientul Apropiat – în Iran, Siria și Japonia în jurul anului 8000 înainte de era noastră.
Olăritul din Vadu Crișului datează de la finalul anilor 1890, când a luat ființă primul centru de olărit cu 50 de membri. Până la finalul anilor 1930 acest meșteșug a fost atât de popular, încât până și Regele Carol al II-lea a fost impresionat de vasele de lut alb. Drept e că dacă n-ar fi ajuns din greșală în Vadu Crișului, n-ar fi descoperit la fel de ușor aceste vase.
„Lutul este o materie miraculoasă. Extraordinar de plastică, uşor de prelucrat şi de format-calităţi apreciate deopotrivă de olari, sculptori și formatori. Spre deosebire de castelul de nisip care se năruieşte, lutul – după ce în condiţii corespunzătoare, pierde apa de constituţie, se întăreşte în foc, nu se mai combină cu apa și îşi păstrează forma în orice condiţii ”. Este un fragment din cartea Terezei Mozes, fondatoare sectiei de etnografie al Muzeului Țării Crisurilor, un pasionat al ceramicii albe de la Vadu Crisului.
Într-adevăr nimic nu este mai spectaculos decât mângâierea lutului în ritmul uniform al roţii de olar, încercând să ridice cu cele două mâini, ca pe o coloană fără sfârşit, vasul încă fragil, ne marturiseste Juliska neni, fiica lui Janos Hasas, un mester olar cu o mâna foarte bună.
„Mi-o plăcut olăritul de mică. Pe vremea aia era o ruşine să facă o fată treabă din asta, bărbătească, aşa că am furat meseria uitându-mă la tăticu’. Când plecau la câmp cei cinci fraţi, mă puneam la roată”, s-a destăinuit femeia, recunoscând însă că avea s-o facă şi de nevoie: „Când am rămas văduvă şi m-or dat afară de la fabrică, am tot olărit, să nu-mi las copiii să moară de foame”. Așa că am început să lucrez acasă cu lutul, așa cum am învățat când eram copil”.
Olăritul nu a fost doar un hobby pentru doamna Iuliana, a devenit un mod de a-și câștiga pâinea și datorită vaselor lucrate cu multă răbdare a reușit să-și crească cei trei prunci. Astazi, la varsta de 78 de ani este inca activa.
Sâmbătă în jurul orei 15.00 pe scena montata pe Terasa Savoyai din cetatea de la Buda a avut loc decernarea premiilor de Maestru in arta populara. Cei prezenți au fost salutați de catre Balog Zoltán, ministrul Resurselor Umane din Guvernul Ungariei care a și înmânat distincțiile.
Programul a continuat cu o gală și o recepție data în cinstea celor premiați. De la ing.Hasas Ioan, viceprimarul comunei Vadu Crisului am aflat că este pentru a doua oară când Asociaţia Pro Rev din Vadu Crişului, Asociatia etnografica Kriza Janos din Cluj și Academia de Ştiinte Etnografice din Budapesta a propus-o pe Juliska neni la titlul de Maestru în artă populara, una dintre cele mai înalte distincţii oferite de statul maghiar.
”Acest premiu primit este o recunoaștere a activității depuse de către Juliska neni, dar totodată este și o recunoaștere a muncii acelor generații de olari care dealungul secolelor au făcut ca ceramica alba din Vadu Crișului să aibă un renume mondial”, a precizat viceprimarul.