Duminică, 26 noiembrie 2017, Primăria și Consiliul local Vadu Crișului, Colegiul Tehnic nr.1 Vadu Crișului în parteneriat cu Asociația Culturală „Moșuț”, au organizat în căminul cultural din localitate ,ediția a III-a a Festivalului „Tradiții culturale pe Valea Crișului Repede ”.
Activitatea este o oportunitate prin care elevii din cele cinci școli partenere au luat contact direct cu valorile culturale, sau întors la izvoare, la tot ce este autentic, pentru a se constitui în ceea ce trebuie să numim cu dragoste și mândrie „identitate națională”. Prin abordarea acestui proiect educativ nu s-a dorit o schimbare majoră a percepției asupra tradițiilor, obiceiurilor și folclorului românesc, ci o sensibilizare a tuturor, o abordare diferită a unei teme nu foarte moderne. Tradițiile, obiceiurile, portul și folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic și nemuritor în ciuda scurgerii timpului. Copiii sunt cele mai sensibile și receptive ființe, dornice să învețe, să înțeleagă să simtă.
Inițiatorii proiectului, Asociația Culturală „Moșuț” din Vadu Crișului jud. Bihor, și-a propus să valorizeze tradițiile și obiceiurile locuitorilor de pe aceste meleaguri în contextul social-cultural când influențele mass-mediei promovează în rândul tinerilor împrumuturi din alte culturi. Tradițiile moștenite din strămoși trebuie preluate și transmise următoarelor generații , pentru a sădi în inimile copiilor dragostea pentru frumos, autentic , armonie grație, ritm. „Dorim să învățăm elevii să aprecieze frumusețea portului popular, a dansului și cântecului românesc , a meșteșugurilor tradiționale atât de mult apreciate în țară cât și în afara ei.”
În proiect au fost antrenate 5 unități școlare: Colegiul Tehnic nr.1 Vadu Crișului, precum și școlile gimnaziale din: Remeți, Roșia, Măgești, Luncșoara. Proiectul are 4 componente. 1. 3 noiembrie 2017, lansarea proiectului; 2. Expoziție de straie populare și desene – 24 noiembrie; 3. Spectacolul „Din vatra satului”, 26 noiembrie; 4. Diseminarea – ianuarie 2018.
FESTIVALUL ARTISTIC „DIN VATRA SATULUI”
Sala căminului cultural din Vadu Crișului, a fost frumos împodobită cu piese ornamentale din bogata și frumoasa zestre țărănească, cu covoare viu colorate și șterguri meșteșugite în război, au prefațat conținutul spectacolului de obiceiuri și tradiții folclorice.
În preambulul spectacolului, Dorel Cosma primarul comunei, împreună cu prof. Florin Mălai directorul Colegiului Tehnic, au acordat premii în bani, la 23 elevi olimpici ai Colegiului Tehnic, pentru rezultate deosebite obținute la olimpiade și concursuri școlare, la faze județene și naționale. De asemenea 51 de elevi al Colegiului Tehnic beneficiază de burse. Valoarea totală a fondurilor alocate de Primărie pentru premiere și burse a fost, de 14.100 lei.
Spectacolul artistic a oferit publicului prezent, cca 250, crâmpeie din bogatele tradiții și obiceiuri păstrate încă în localitățile de unde provin formațiile elevilor. Larisa Barbaric, prezentatoarea spectacolului a prefațat fiecare moment artistic, scoțând în evidență specificul autenticul și valoarea elementelor prezentate.
ȘCOALA GIMNAZIALĂ – REMEȚI: „Sărbătoare de mare emoție și uimire în fața timpului, Crăciunul prilejuiește o largă desfășurare de datini și obiceiuri, frumoase și autentice legate de Nașterea Domnului. Ele își găsesc în sărbătorile de iarnă o amplă rezonanță etică și morală unind familia și neamul întru bucurie și speranță. Colinde și urări de Crăciun oferite cu drag , de elevii școlii noastre, coordonați de d-nele prof. Olimpia Dumiter și Stoica Romulica.”
ȘCOALA GIMNAZIALĂ LUNCȘOARA. „ Prin tradiție înțelegem o sumă de valori de la care plecăm, o experiență a comunității în care ne naștem. Biserica, familia și școala sunt spații de păstrare a valorilor românești. Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele prezintă o valoare neprețuită prin origine și vechime. Ele reprezintă cântecul nostru strămoșesc și una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc.” Au exemplificat cu colindele: „Steaua ” și Colinde de Crăciun”.
ȘCOALA GIMNAZIALĂ MĂGEȘTI. „Colinda a dobândit o destinație precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul animalelor domestice, creșterea copiilor, pacea și tihna bătrânilor, influențarea în sens pozitiv a vieții oamenilor și naturii.” Au interpretat colindele: „Colinda Fetei”, Colinda lui Pătru”,„ Nașterea”, „Alditul colacului și banilor”;
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROȘIA. Membrii Ansamblului „Codrenii Bihorului” îndrumați de prof. Daniela Gherlea și Aurelia Marcon, ansamblul cu o bogată activitate artistică, au prezentat o suită de„ danțuri” populare: „Danțu Antoni, Ardeleanu, Bucureanu și Găzdăceasca Răguti”.
ANSAMBLUL FOLCLORIC „MOȘUȚ” din Vadu Crișului. Multi medaliat la festivaluri și concursuri naționale a prezenta fragmente din „șezătoare” obicei aflat de la nana Marișca Bucti și de la baciul Gârz vasile. Cu acest spectacol, ansamblul Moșuț au obținut în acest an locul III la faza Națională a Concursului”Cultură și Civilizație”. Coordonatori: prof. Maria Mălai și prof. Liana Boț Dacă înțelegem tradiția ca pe o sumă de valori , dacă conștientizăm că ne naștem, trăim și profităm de pe urma tradiției, în sensul larg al termenului, cel de totalitate a valorilor acumulate de societate la un moment dat , putem lega tradiția de educație, credință, de cultură și de toate domeniile vieții, de noi înșine, devenind astfel responsabili pentru valorile pe care le creăm și le transmitem celor care vor urma.
Prof. Maria Mălai
Prof. Liana Boț
Prof. Nicu Răcuciu



































