Târgul de la Vama Sării 2019 ediția 51, aduce Direcția 5 în Vadu Crişului

2431
targul-de-la-vama-sarii-sursa-foto-vinsieu-punct-ro
 

Targul de la Vama Sarii a ajuns anul acesta la editia a 51-a, fiind unul dintre cele mai longevive manifestari etno-folclorice din judetul Bihor. Dealungul anilor folclorul, obiceiurile şi tradiţiile populare locale  s-au  asociat si cu modernul. In acest an  festivalul este inclus in proiectul transfrontalier Interconectarea tradiţiilor de pe Valea Crişului Repede, proiect castigat de comuna Vadu Crisului cu comuna infratita Körösszegapati din Ungaria.

 

Asezata acolo unde apele Crisului Repede se elibereaza din chingile Muntii Pădurea Craiului şi Munţii Plopişului comuna Vadu Crisului a constituit, la începutul Evului Mediu, un loc de trecere şi vămuire a căruţelor şi plutelor cu sare şi lemn ce veneau din Principatul Transilvaniei spre centrul Europei. Mărturie legată de această activitate stă turnul aflat la intrarea în defileu pe o stâncă verticală construit la 8 metri înălţime faţă de sol, “Casa Zmăului”, care reprezintă un martor al începutului Evului Mediu în aceste locuri. Turnul era destinat supravegherii traficului pe Criş şi drumul de pe malul stâng al râului. Denumirea serbarii este atestata de documente din Evul Mediu potrivit carora la Vadu Crişului, pe Crişul Repede, activa fara intrerupere un punct vamal intre Transilvania şi Pasalacul otoman de la Oradea. De  mai mult de o jumatate de secol sărbătoarea de la Vama Sării se organizează anual în luna iune, în primul sfârşit de săptămână. Doar data alegerilor locale au putut schimba acesta…

Vadu Crişului, in aceste zile zi se sărbătoreşte pe sine, identitatea definită pe baza valorilor locale. La manifestare localnicii vor să evidenţieze ideea de stabilitate, pentru aceasta este foarte potrivită introducerea tradiţiei populare în structura festivităţii. Elementele folclorice apar ca simboluri ale continuităţii. Definirea identităţii locale presupune interpretarea actuală a trecutului istoric şi a culturii populare. Membrii comunităţii locale vor să anime trecutul, să-şi păstreze identitatea prin tradiţii, artă populară, muzică populară, dans popular. Elementele folclorice evocate cu prilejul sărbătorii de la Vama Sării actualizează atractiv tradiţiile populare. Participanţii activi ai festivalului traversează satul, pe străzi intră în contact direct cu publicul. Totuşi, locul central al festivalului folcloric rămâne scena ridicată pe terenul de fotbal. Evocarea tradiţiilor se petrece atât pe plan artistic cât şi pe cel gastronomic. Concursul de pregătit bograci echivalează cu prezentarea bucătăriilor din localităţile vecine sau a celor din comunele înfrăţite, devenind bun prilej pentru a stabili relaţii de colaborare sau de prietenie.

Spectaculozitatea evenimentului este garantată de  focul de artificii şi de lansarea de porumbei voiajori. În cazul Vadu Crişului, prin spectaculozităţile de la Vama Sării intră în oferta turistică şi contextul natural, precum trecutul istoric şi cultural a localnicilor. Completându-se reciproc, programele consolidează tocmai acest aspect unic al localităţii. De o însemnătate simbolică este şi cercul oaspeţilor invitaţi la manifestare. Prestigiul social al invitaţilor, interesul regional, naţional, cel de dincolo de hotare ilustrează importanţa evenimentului. Participarea politicienilor cunoscuţi sporeşte, de asemenea, însemnătatea zilei satutului. În ziua satului poartă importanţă deosebită relaţiile dintre oraşele înfrăţite, precum şi relaţiile cu localităţile învecinate, apropiate. Reprezentanţii acestor localităţi sunt implicaţi în organizarea manifestărilor.

Primaria si Consiliul Local Vadu Crisului in colaborare cu Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bihor, va invita in perioada 1 – 2 iunie 2019 sa participati la aceasta sarbatoare locala, la care, pe langa evenimentele consacrate organizatorii vor sa introduca si elemente noi.

In avanpremiera am aflat de la organizatori ca sambata dupa masa de la orele 16 va fi deschiderea expozitiei „Vadu Crisului si Körösszegapati in picturi si in fotografii” la Incubatorul de afaceri pe turism (picturi si fotografii realizate in cadrul taberei de creatie din Vadu Crisului), apoi va sosi pluta la podul nou de la intrarea in defileul Crisului Repede. Dupa deschiderea oficiala a targului vor urca pe scena ansamblurile din Vadu Crisului.

Duminica dupa defilarea formatiilor artistice din centru la terenul de fotbal  de la 12,30 se va desfasura concursul-festival „Targul de la Vama Sarii” cu participarea formatiilor artistice de pe valea Crisului Repede (in organizarea Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, Bihor), apoi pe scena vor urca interpreti consacrati ca Dancs Annamaria sau Directia 5.

Evenimentul se va termina cu foc de artificii.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.