“Muzica este o armonie agreabila in onoarea lui Dumnezeu si desfatarea permisă sufletului” spunea Johan Sebastian Bach așa ca, in onoarea Pruncului Iisus care s-a născut de curand si spre desfatarea sufletelor noastre si ale tuturor copiii din grupul ONIX Music au susținut un spectacol-recital in a III-a seara de Crăciun.
Despre copiii grupului ONIX Music: Sofia Ținc, Maria Simuț, Giulia Reti, Patricia Miere, Paula Miere, Briana Novac, Darina Gherlea, Antonia Surdaș, Alina Bobuț, Cristina Caba, Jazmin Vincze, Karina Maier, Ilinca Meheș, Florentina Tuns si mezina grupului (5 ani) Sofia Ținc, va putem spune ca existam datorită pasiunii si dăruirii pentru muzică a îndrăgitei noastre profesoare, Denisa Hoble, care cu multă pricepere si rabdare, dar si seriozitate si munca asidua a reușit într-un an de zile sa ne inoculeze iremediabil dragostea pentru arta muzicii, dorința de a progresa in toate acțiunile întreprinse de noi, determinarea de a ne autodepasi, de a persevera si, nu in ultimul rând, încrederea ca putem face orice atâta timp cât credem in noi. Urmându-i sfatul, am reușit si confirmarea a venit încă de la primele noastre concursuri. Bineînțeles ca toate aceste succese nu ar fi posibile fără susținerea necondiționată a îngerilor noștri care se numesc Părinți. Ei au fost cei care au intuit ca avem in noi un sâmbure de talent si au decis sa ne ofere șansa de a ne descoperi, de a ne urma un vis, o pasiune, chiar dacă asta a însemnat sa punem pe umerii lor griji in plus, cheltuieli, stres si emoții uneori de zeci de ori mai mari ca ale noastre.
Alături de părinți, o contribuție notabila au adus-o cei care țin in mâinile lor destinele acestei comunități, si anume dl. primar Cosma Dorel si dl. Viceprimar Hasas Ioan cărora le aducem mulțumirile noastre pentru susținerea si condițiile oferite, pentru faptul ca au ales sa investească cu prioritate in tineri si in educația acestora.