Defileulul Crişului Repede din Vadu Crişului și Refugiul Belvedere din Zece Hotare sunt vedetele unui nou film marca Mihai Moiceanu (video)

1890

Artistul de reputaţie internaţională, Mihai Moiceanu, s-a reîntors în Munţii Pădurea Craiului, pentru a realiza un nou film despre destinaţia de ecoturism aflată în judeţul Bihor. De această dată, realizatorul filmului, împreună cu echipa sa, au încercat să descopere unde se găseşte comoara din Defileul Crișului Repede, munţii Pădurea Craiului.

 

„Noi ştiam că, în Pădurea Craiului, se află o comoară a cărei valoare este inestimabilă. Echipa care a realizat acest film a pornit în căutarea comorii”, explică Paul Iacobaş, preşedintele Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor (CAPDD), partener în cadrul proiectului. „În cele din urmă, membrii acestei expediţii au descoperit că adevărata comoară a Pădurii Craiului este patrimoniul ei natural, cultural şi istoric”.

Filmul, realizat de Mihai Moiceanu, prezintă aceste valori, cea mai de preţ comoară a Pădurii Craiului.

Este un film educaţional, dedicat, în primul rând, copiilor şi tinerilor.

„Ei sunt cei care trebuie să descopere, la rândul lor, această comoară, să înveţe cum să o păstreze şi să o valorifice în mod durabil”, subliniază Andrei Acs, biolog și manager de proiecte în cadrul CAPDD Bihor.

Materialul va fi prezentat, în special, la activităţi de conştientizare, desfăşurate în şcoli, în tabere junior ranger, dar va rula şi la centrul de vizitare al defileului Crişului Repede, din Vadu Crişului și la Refugiul Belvedere din Zece Hotare, două clădiri realizate prin intremediul programului Interreg România-Ungaria. De asemenea, documentarul este accesibil publicului larg, pe canalul de youtube al Destinației de Ecoturism Pădurea Craiului:

Cea mai nouă peliculă, care prezintă comorile destinaţiei de ecoturism Pădurea Craiului, este finanţată prin intermediul programului Interreg V-A Romania-Ungaria şi este realizată în cadrul proiectului „Conservarea, protecția și promovarea naturii de ambele părți ale frontierei româno-maghiare”.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.