Atmosferă de sărbătoare la început de decembrie în comunitatea din Birtin. Joi, 5 decembrie, de la ora 19:00, Biserica Ortodoxă din Birtin va găzdui concertul de colinde „Bihorul Colindă” – Ediția a IV-a, un eveniment dedicat tradițiilor românești și apropierii de sărbătoarea Crăciunului.
Pe scenă vor urca mai multe grupuri de colindători și ansambluri din județ, care vor aduce în fața publicului colinde autentice, datini și obiceiuri specifice zonei Bihorului:
- Grupul de colindători de la Parohia Ortodoxă Birtin
- Grupul de colindători de la Parohia Ortodoxă Dobricionești
- Ansamblul folcloric „Moșut” – Vadu Crișului
- Ansamblul folcloric „Lioara” – Oradea
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, Primăriei Vadu Crișului, Centrului de Cultură al Județului Bihor și Inspectoratului Școlar Județean Bihor.


































