7 C
Aleşd
joi, 18 aprilie 2024

TÂRGUL DE LA VAMA SĂRII, TRADIȚIA, MERGE MAI DEPARTE

 

Este un fapt remarcabil, că unele autorități locale reușesc să conserve și să promoveze tradițiile populare prin manifestări folclorice, ele fiind componente definitorii ale ființei noastre naționale. O astfel de manifestare, care se înscrie printre cele mai vechi și ample activități tradiționale din Bihor este cu siguranță „Târgul de la Vama Sării” din Vadu Crișului, ajuns la ediția 48. Numele și sărbătoarea provin de la așezarea localității în defileul Vad – Borod, precum și privilegiul autorităților de a vămui transporturile de sare adusă din ocnele Transilvaniei , spre Câmpia Panoniei.  Denumirea serbării este atestată de documentele din Evul Mediu potrivit cărora la Vadu Crișului , pe Crișul Repede, activa fără întrerupere un punct vamal între Transilvania și Pașalâcul de la Oradea. Vameșii rețineau o parte din sarea adusă de cărăuși în căruțe, sau de plutași, pe Criș. Mărturie legată de această activitate este turnul aflat pe o stâncă verticală, construit la 8 m. înălțime față de sol. Construit din cărămidă și piatră, cu ferestre de observație , turnul datează din jurul anului 1200 și era destinat supravegherii traficului pe Criș și drumului de pe malul stând al râului. Data acestei manifestări a fost stabilită  la sfârșitul primei săptămâni din luna iunie. Anul acesta, 4 – 5 mai, coincide cu alegerile locale, iar manifestarea s-a desfășurat în avans, pe 28 și 29 mai. Aceiași organizatori, Primăria și Consiliul Local Vadu Crișului, căminul cultural și CJCPCT Bihor, au urmat același scenariu și regie. Sâmbătă, 28  mai 2016, la ora 17, deschiderea oficială s-a marcat odată cu sosirea plutei cu sare, pe apele Crișului Repede, pe traseul turnul de la Vama Sării, până în zona terenului de fotbal, refăcut simbolic de tineri îmbrăcați în costume populare.  După deschiderea oficială pe scena amenajată pe terenul de fotbal, au întreținut atmosfera formația etno „Ardelencele”, urmată de discotecă în aer liber. Duminică, 29 mai, începând cu ora 9, în aceeași locație, specialiști bucătari „au pus foc” sub ceaunele pregătite pentru deliciosul bograci. Evenimentul folcloric ce urma să înceapă a fost prefațat în jurul orei 12 de defilarea  formațiilor artistice invitate la această sărbătoare populară, pe traseul Căminul Cultural – terenul de fotbal. La ora 12,30, au urcat pe scenă Dorel Cosma și Hașaș Ioan, primar și viceprimar ai comunei, însoțiți de invitați din comunele din Ungaria, înfrățite cu Vadu Crișului: Nagy Janos, primar al comunei Felșopakony, Torșoly Attila, primar al comunei Korosszegapati, Rostas Peter, viceprimar din comuna Szekkutas. De asemene au onorat sărbătoarea o delegație din orașul Hajduszoboszlo , alcătuită din Vince Ferent, secretar al primăriei, Levay Eniko , referent relații turistice internaționale și Palvolgyi Eva, patroana hotelului „Corona”. Vorbitorii și-au exprimat mulțumirea  pentru invitație, confirmând relațiile foarte bune cu comuna Vadu Crișului, unde se simț „acasă”. Au fost lansați 100 de porumbei,  după care scena, pentru 5 ore a aparținut formațiilor artistice prezente la festival.  Manifestarea a început cu recitalul formației instrumentale „La Obârșii la Izvor” din Oradea, condusă de maestru Aurel Moț, la taragot. Protagoniștii festivalului au fost Ansamblurile folclorice de pe Valea Crișului Repede și nu numai. Au încântat publicul, cu frumoasele costume populare și dansuri tradiționale, ansamblurile folclorice: „Datina” a Colegiului Tehnic  „Alexandru Roman! din Aleșd, „Floare de Colț” din Vadu Crișului, Ans. Căminului Cultural din Măgești, „Dubașii” din Hotar, ”Floare Mândră de pe Criș” din Tileagd, „Doruleț” din Luncșoara, „Codrenii Bihorului” din Roșia, „Cununa de pe Criș!” din Tilecuș, Ans. Căminului Cultural din Șuncuiuș, Moșuț din Vadu Crișului. Au încântat cu vocile lor, soliști tineri și consacrați din Bihor, prezențe nelipsite la marile spectacole folclorice: Nicoleta Ștef, Tania Bodea, Maria Alexandra Secan, Andrada Oros, Andrei Dem, Gabriela Sabău, Roxana Violeta Buzle, Andreea Suciu, Violeta Gherman, Andrada Crăciun, Anca Pavel Ciuciu, Mădălina Ile, Roxana Nemeș și Monica Blaga, care a prezentat spectacolul. La ora 15, spectacolul s-a întrerupt pentru festivitatea de premiere a „Celui mai bun bograci”.  După lungi deliberări, juriul  a decis: Diplomă de excelență, pentru Grupul„Vădanii” maestrul bucătar Alexandru Gavriluț. Premiul I , a revenit grupului  din Szekkutas, locul II și l-a adjudecat Grupul „Oastea de strânsură”, din Aleșd,  iar Locul trei a fost ocupat de Grupul din Felsopakony. Câștigătorii au primit diplome și cupe. Începând cu ora 18, scena a aparținut soliștilor și formațiilor artistice profesioniste: Jan de la Craiova, Soltesz Rezso (Ungaria), Liviu Teodorescu, WHAT,S  UP, Nouă  ore de muzică pentru  toate gusturile, care a satisfăcut preferințele miilor de spectatori care sau derulat în fața scenei pe tot parcursul spectacolelor. Ediția 48 a serbărilor „Târgul de la Vama Sării” sau încheiat cu un spectaculos foc de artificii, urmat de discotecă.
Nicu Răcuciu

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,215FaniÎmi place
1,736CititoriConectați-vă
856CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,570AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI