După absolvirea unui ciclu școlar, la diferite intervale de timp, foștii colegi se reîntâlnesc și trec în revistă amintiri din anii de școală, apreciază munca foștilor profesori, povestesc întâmplări hazlii la care au fost „eroi”. Sunt evenimente emoționante și plăcute, presărate cu nostalgia trecerii timpului. Dacă întâlnirea are loc la intervale de 10 – 20 de ani, revederea este plăcută, uneori cu accente comice, întrucât maturizarea modifică fizionomia, iar recunoașterea este mai dificilă. Cu cât se înaintează în vârstă, numărul elevilor și mai ales al profesorilor care pot onora aceste revederi scade. Pentru cei dispăruți se țin momente de reculegere. Ceremonia oficială, are loc de regulă în vechile săli de clasă, iar un fost diriginte sau profesor, încă în viață, strigă catalogul, oferind pe rând fiecărui fost elev să-și prezinte o succintă biografie. Am fost invitat la întâlnirea celei de-a opta generații de absolvenți a-i primului liceu din mediul rural din țară, cel de la Vadu Crișului, după 53 de ani de la absolvire. Nu este o cifră rotundă, dar la propunerea lor s-a luat hotărârea ca revederea după această vârstă (70 de ani),să aibă loc la intervale mai mici. ( de trei ori pe an). A fost o generație de excepție, ca și multe altele, din cele 60 „fabricate” la Vadu Crișului. Întâlnirea a fost onorată de prezența a doi foști profesori, prof. univ. dr. Vasile Simionese, fost dirigintele acestei clase și profesorul de chimie, Ioan Ciurdaru, ambii trecuți de 80 de ani. Actualul director al Colegiului Tehnic Vadu Crișului, prof. Reti Lucian, în semn de respect și prețuire pentru acești remarcabili absolvenți, le-a pregătit o surpriză folclorică cu dansuri populare în interpretarea unui grup de dansatori din Ansamblul folcloric „Moșuț”. Cinstea arătată acestei generații, un simbol al liceului a fost răsplătită și cu o diplomă de excelență acordată tuturor celor prezenți. O întâlnire atipică, care a ignorat scenariul tradițional, întrucât citirea catalogului și „raportul” de activitate al fiecăruia nu a mai făcut parte din ceremonial, întrucât c.v.- ul tuturor a fost cuprins într-o carte intitulată: Am învățat la Liceul Vadu Crișului județul Bihor (1959 – 1963). Autorii sunt cei 35 de absolvenți, la inițiativa , prof. univ. dr. Petrică Mihancea, Mariana Bako și Gheorghe Țepelea. Lucrarea , inedită prin conținutul său biografic, cuprinde sintetic drumul parcurs de cei 35 colegi de generație rămași în viață, din cei 41 înscriși în catalog, trecând prin toate etapele vieții, copilărie, adolescență, maturitate și bătrânețe. La prima vedere este o carte memorială, fără pretenții literare, dar de o valoare inestimabilă, în privința descrierii unei epoci în care au învățat și sau format moral, civic și profesional. O reală frescă a epocii comuniste în care accesul la învățătură era condiționat de fenomenul colectivizării și desființarea proprietății private în mediul rural, cu urmări nefaste pentru țărani. Înființarea Școlii Medii din Vadu Crișului, în acest context, a fost un crâmpei de lumină și cultură pentru copii de țărani din zonă, care nu aveau posibilitatea materială să urmeze școlile medii de la orașe. Biografiile prezentate de fiecare absolvent , ne introduce în atmosfera anilor 50 – 60 când presiunea asupra satului românesc, lipsurile și condițiile materiale precare, au influențat evoluția școlară a copiilor, mulți copii dotați rămânând fără studii. Existența Liceului din Vadu Crișului, însă, a creat posibilitatea multor copii de țărani din acest areal, să-și valorifice capacitatea intelectuală nativă și să devină oameni cu pregătire profesională deosebită. 22 au terminat facultatea, 9 și-au continuat studiile în școli postliceale, 2 au activat în cadrul armatei, parcurgând gradel e militare până la cel de colonel. Lipsa cadrelor calificate în școlile rurale, a fost temporar acoperită de absolvenții de liceu, care pe parcurs sau calificat. Mulți absolvenți ai liceului Vad au profesat în școlile rurale din zonă. Un factor esențial în modelarea caracterului a pregătirii elevilor pentru viață și valorificarea potențialului intelectual nativ al elevilor , l-a avut colectivul de profesori, tânăr, dar bine pregătit profesional, școliți în facultățile clujene. În toate biografiile sunt amintiți laudativ profesorii care și-au lăsat amprenta asupra educației primite, determinând cariera profesională a multor absolvenți. Sunt amintiți în mod special, Maria și Manea Bercovici, Ioan Ciurdaru, Ghgeorghe Crăciun, Domnița Munteanu, Francisca Zens, Ioan Gavriluț și nu în ultimul rând, Vasile Simionese , dirigintele clasei, care împreună cu soția sa au fost adevărați părinți spirituali. Un interesant capitol în viața elevilor interni, în care sau format deprinderile de disciplină, curățenie, conviețuirea în colectiv, participarea la activități cultural-educative , artistice și sportive, care au valorificat care au valorificat calitățile și talentele latente, a fost des amintit în biografii. Ansamblul acestor activități au contribuit la formarea caracterului și a personalității tinerilor. E greu să cuprinzi în câteva rânduri multitudinea de amintiri și întâmplări petrecute în patru ani de școală, de cei 35 absolvenți. Am remarcat totuși la două biografii, care demonstrează inteligența nativă a copiilor de țărani, care valorificată prin școală, a creat două personalități de marcă a științei medicale românești. Este vorba de cei doi foști colegi și prieteni, prof. univ. dr.Gheorghe Mermeze și prof. univ. dr. Petrică Mihancea, inițiatorul și coordonatorul acestei cărți, care prin titlurile și ordinele conferite de prestigioase foruri științifice naționale și internaționale,le – au fost apreciat meritul și contribuția lor la dezvoltarea științei românești.. Această carte poate deveni un important reper pentru sociologi, un crâmpei din istoria Liceului din Vadu Crișului, care pe lângă alte argumente și performanțe ar putea sta la baza acordării titlului de Colegiu Național Rural.
Nicu Răcuciu
