Sentință finală în cazul SCANDALULUI cu furci și topoare din satul Ortiteag

5940

Curtea de Apel Oradea a dat, joi, o sentință definitivă în cazul celor nouă agresori implicați în scandalul de acum doi ani, din satul bihorean Ortiteag. Doi frați au fost surprinși atunci la furat de lucernă, iar ca să scape, i-au amenințat pe martori cu coasa și l-au lovit pe unul dintre aceștia cu o bâtă. În sprijinul lor au venit mai multe persoane din colonia de rromi din zonă, înarmate cu furci, topoare și bâte, care au vandalizat un tractor și au agresat mai mulți localnici.

Prin sentința de joi, Curtea de Apel Oradea a menținut, de fapt, condamnările aplicate, în 2020, de Judecătoria Aleșd. Cea mai mare pedeapsă, de 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare, a primit-o unul dintre cei doi frați prinși la furat, acuzat de tâlhărie, distrugere și tulburarea liniștii publice. Fratele său, în vârstă de 14 ani, a fost pus sub supraveghere timp de 6 luni pentru complicitate la tâlhărie, în timp ce un alt participant la agresiuni a fost trimis după gratii pentru un an și 8 luni, scrie bihorjust.ro.

Alți șase inculpați, printre care și o femeie, au fost condamnați la pedepse cu suspendare pentru loviri sau alte violențe, amenințare, distrugere și tulburarea liniștii publice. Unul dintre ei va trebui să plătească daune morale de 5.000 de lei uneia dintre victime, scrie aceași sursă.

Scandalul de la Ortiteag s-a produs pe 4 mai 2019, când un localnic a surprins, pe terenul cumnatului său, doi frați care furau lucernă. Ca să-și asigure scăparea, hoții l-au amenințat pe bărbat cu o coasă, iar unul dintre ei chiar l-a lovit cu o bâtă peste braț. La rândul său, proprietarul terenului, ajuns între timp în zonă, a fost amenințat cu moartea de un prieten al celor doi frați, care agita o furcă.

Văzând că dinspre colonia de rromi se apropie mai multe persoane înarmate cu bâte, topoare și furci, cei doi bărbați amenințați și-au chemat în ajutor două cunoștințe. Însă și acestea au fost amenințate și chiar lovite cu bâte de către scandalagii.

Cel mai afectat în urma incidentului a fost un localnic care, anunțat de victime despre cele întâmplate, a plecat cu tractorul spre colonia de rromi. Pe drum a fost atacat cu pietre de mai multe persoane care i-au spart geamurile vehiculului și l-au bătut atât de violent încât a avut nevoie de 40 de zile de îngrijiri medicale pentru a-și reveni.

bătaie țigani Ortiteag 2019 -2
bătaie tiagni Ortiteag 2019

Vestea scandalului s-a răspândit repede în tot satul. Indignați de cele întâmplate, aproape 50 de localnici s-au strâns pe terenul unde s-a petrecut incidentul. Oamenii erau revoltați și spuneau că mulți au căzut victime rromilor din colonia din apropriere care dădeau iama în culturile de pe pământurile lor.

(Video) Bătaie între români și romi la Ortiteag. Romii au sărit cu furci și topoare la sătenii care i-au prins la furat, info pe link —> http://bit.ly/2ZZ7wzu

Publicată de AlesdOnline pe Duminică, 5 mai 2019
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.