22.2 C
Aleşd
miercuri, 1 mai 2024

Școala părinților de azi

O temă foarte actuală și anume ,,parentingul”! În cadrul proiectului județean ,,Școala părinților de azi”, miercuri 17 aprilie, la Școala Gimnazială nr.1 Butani, s-au desfășurat diferite activități pentru dezvoltarea abilităților parentale.

- Publicitate -

Programul intitulat „Școala părinților de azi” este derulat de Inspectoratul Școlar și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor. Consilierii școlari sunt cei care conduc aceste ateliere dedicate părinților. Temele sunt adaptate conform vârstelor preșcolarilor și elevilor și includ probleme precum comunicarea cu copiii, gestionarea conflictelor, influența anturajului, dependența de tehnologie și prevenirea consumului de substanțe interzise.

Cu ocazia desfășurării atelierului de lucru “Conflicte și alte provocări”, a fost invitat dl psiholog doctorand Alin Crețu care prin intermediul mai multor activități ne-a transpus în lumea copiilor. Activitățile derulate ne-a ajutat pe noi, adulții să conștientizăm importanța acordării timpului pentru cunoașterea copiilor. Am înțeles prin jocurile derulate că nu e ușor să obținem informații de la copii, pericolul de a trage unele concluzii pripite, precum și tendința fiecărui om de a ne masca diferitele reacții pentru a crea o impresie mai bună.

Concluzia activităților, este că o minte deschisă precum și dispoziția de a ne transpune în pielea copiilor ne ajută mult în relația cu aceștia.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,452FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
980CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI