Un party la care participau aproximativ 500 de persoane a fost oprit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de polițiștii bihoreni. Petrecăreții se aflau atât în interiorul unui local cât și pe terasa localului, spun autoritățile.
„Duminică, 16 mai, în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-o societate comercială din localitatea bihoreană Cacuciu Nou, comuna Măgești, atât în interior, cât și pe terasa localului, se desfășura un eveniment (discotecă) încălcându-se astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării de evenimente (nunți, botezuri, mese festive etc.).
În momentul intervenției polițiștilor, în locația respectivă se aflau aproximativ 500 de persoane. Evenimentul a fost întrerupt de polițiștii bihoreni.
În consecință, administratorul societății comerciale respective a fost a sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19″, a precizat Alina Fărcuța, comisarul-șef al Poliției Bihor.
La eveniment au intervenit polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod, cei ai Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției orașului Aleșd, luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Poliției Bihorene, împreună cu o grupă de intervenție de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor.
Același local a fost amendat și în toamna anului trecut, când polițiștii au descins pentru organizarea unei alte petreceri cu 50 de persoane, care nu respectau restricțiile de la acea vreme. Întâmplarea s-a petrecut pe 17 octombrie 2020.
Citește și:
De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 1.729 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 196 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.
Tot, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 138 de mijloace de transport, din care 38 de mijloace de transport public în comun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 53 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 8.500 de lei.
Dintre acestea, 51 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 2.500 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, o sancțiune, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, iar o sancțiune, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, a fost aplicată pentru organizarea unui eveniment pentru care au fost impuse restricții.
„Menționăm că acțiunile de verificare vor continua zilnic, la nivelul județului Bihor, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19″, mai informează comsarul-șef Fărcuța.