Arest la domiciliu pentru cei trei tineri care au sechestrat şi umilit o femeie în Ortiteag

2639
Foto caracter ilustrativ
 

Cei trei tineri anchetaţi de procurorii militari pentru că au sechestrat şi umilit o femeie în Ortiteag au fost plasaţi în arest la domiciliu, de judecătorii de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Oradea.

Frații Andrada și Florin Costa și pompierul Cătălin Butuc, vor sta deocamdată în arest la domiciliu timp de 25 de zile. Decizia a fost luată, marți de Curtea de Apel Oradea, care a admis contestațiile celor trei și a desființat încheierea prin care a fost prelungită măsura arestului preventiv. Cei trei tineri s-au aflat în arestul Poliției Bihor din 10 octombrie 2021.

„Admite contestaţiile formulate de către inculpaţii contestatori Costa Florin Gavril, Costa Andrada Nicoleta și Butuc Cătălin Florin, în prezent aflaţi în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ BIHOR, împotriva încheierii penale din 5 ianuarie 2022, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, pe care o desfiinţează. Respinge propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpaților, formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. Înlocuieşte măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul Costa Florin Gavril cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 25 de zile, începând cu data de 11.01.2022 până la 04.02.2022 inclusiv. Impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza sau care a dispus măsura. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Costa Florin Gavril, Costa Andrada Nicoleta și Butuc Cătălin Florin, de sub puterea mandatului de arestare preventivă”, se arată în minuta instanței.

Potrivit soluţiei publicate pe portalul instanţei de judecată, instanța a stabilit că în perioada arestului la domiciliu cei trei să respecte următoarele obligații:

  • să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară ori de câte ori este chemat;
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale între ei, cu martorii audiaţi în cauză şi cu partea civilă (…) sau cu membrii de familie ai acestora.

Celor trei le-a fost atrasă atenția că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Verdictul pronunţat de Curtea de Apel Oradea este definitiv.

Reamintim că, cei trei sunt acuzați că, pe 8 octombrie 2021, au chemat-o la sediul firmei pe contabila societății pe care ar fi lovit-o și ar fi umilit-o, după care au abandonat-o, dezbrăcată, în curtea mamei acesteia din localitatea Măgești.

Citește pe același subiect: