23 de voluntari, pescari și membrii ai comunității locale au igienizat Râul Iad din zona Remeți (foto)

364

Aqua Crisius, în calitate de partener în gestionarea piscicolă a zonei de pescuit Valea Iadului, a organizat sâmbătă, 19 martie, o nouă acțiune de igienizare a râului Iad, pe raza localității Remeți. În urma efortului depus de cei 23 de participanți, voluntari ai asociației, pescari și membrii ai comunității locale, au rezultat peste 125 de saci menajeri având volumulul de minimum 120 l, însumând peste 15 m3 de deșeuri colectate din albia râului. 

 

Acțiunea de igienizare a fost una dintre activitățile prevăzute în proiectul “Valea Iadului, un colț de Rai”, finanțat prin programul Cu apele curate și implementat cu ajutorul Lidl România, al cărui obiectiv principal este informarea și educarea a minim 300 de membrii ai comunităților locale din comunele Bulz și Curățele (jud. Bihor) despre nocivitatea plasticului pentru mediul acvatic.

 ’’Am decis să particip la această activitate, deoarece consider că această zonă merită cu adevărat șansa de a-și arăta potențialul și frumusețea naturală, luând atitudine împotriva deșeurilor ce s-au adunat de-a lungul timpului în ape și pe malurile acestora, din cauza localnicilor și a turiștilor neglijenți’’, a precizat Bodea Maria, membru al comunității locale. 

Încă două acțiuni de igienizare vor avea loc în perioada 8-10 aprilie, una va viza Crișul Repede pe raza Municipiului Oradea, iar a doua va presupune continuarea igienizării Râului Iad.

Prin acest proiect, se urmărește informarea și educarea a minim 300 de membri ai comunităților locale Bulz și Curățele (jud. Bihor) despre nocivitatea plasticului pentru mediul acvatic, despre posibilitatea reducerii cantității de plastic folosite în gospodării și stoparea poluării apei cu deșeuri. 

Până la momentul de față au fost organizate 3 acțiuni de igienizare, 2 ateliere interactive, 2 seri de film cu tematică de mediu și o tabără pentru 15 elevi de gimnaziu. Pentru realizarea acestor activități, au fost implicați peste 100 de voluntari, pescari și membri ai comunității locale.

 

Urmărește-ne și pe Google News