Incendiu la o casă din Bratca

880
Pompier
Foto arhiva

Miercuri, 20 mai, în jurul orei 15.10, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, echipajele de pompieri Stației Aleșd au fost alertate pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Bratca.

 

În urma efectuării recunoașterii, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la camera de zi,situată la etajul locuinței construite pe două niveluri, cu pericol de propagare la acoperiș și la celelalte încăperi. Pompierii militari mobilizați la fața locului au reușit să localizeze și să lichideze focarele în aproximativ 20 de minute.

Flăcările au afectat geamurile și ușile de la etaj și circa 1500 de rame apicole, depozitate în camera de zi.

Din fericire, nu au existat persoane rănite, iar echipajele de pompieri au împiedicat extinderea flăcărilor la acoperiș și la celelalte încăperi ale locuinței, salvând astfel bunuri de o valoare considerabilă.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.