13.1 C
Aleşd
vineri, 12 aprilie 2024

Peste 50 de metri cubi de lemne, în valoare de 13.792 lei, confiscate valoric de polițiști de la o societate comercială din Groși

Aproape 52 de metri cubi de material lemnos, fără proveniență legală, în valoare de peste 13.500 de lei, confiscați valoric de polițiștii de la delicte silvice, de la o societate comercială.

- Publicitate -

“La data de 23 februarie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

Astfel, în urma unui control efectuat la o societate comercială cu sediul în localitatea Groși, județul Bihor, polițiștii au constatat că, în perioada 25 noiembrie 2023 – 13 februarie a.c., societatea respectivă ar fi recepționat, în total, 51,24 metri cubi de lemne de foc, de diferite specii, fără proveniență legală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 51,24 metri cubi de lemne de foc, de diferite specii, în valoare de 13.792,02 lei, a mai spus Fărcuța.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,205FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
787CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,570AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI