Patriotulul și omul de cultură român Alexandru Roman sărbătorit la Aușeu (foto)

628
elevii Școlii gimnazială din Aușeu
Foto ©️ Adrian Botici
 

Aniversarea nașterii patriotului și omului de cultură român Alexandru Roman, la sfârșit de noiembrie, se îngemănează perfect cu Ziua Națională a României, sărbătorită la 1 Decembrie.

 

Folosind acest dublu prilej, astăzi când se împlinesc 195 de ani de la nașterea celui care a fost profesor, publicist și om politic român Alexandru Roman, elevii Școlii gimnazială din Aușeu, ce poartă numele marelui român, au desfășurat un emoționant ceremonial aniversar pe platoul din fața primăriei la bustul celui care a văzut lumina zilei în actuala casă parohială din Aușeu.

La bustul său, copiii Școlii Gimnaziale Alexandru Roman Aușeu, coordonați de câțiva profesori, au recitat poezii au intonat câteva cântece patriotice și au depus o coroană de flori.

 

Urmărește-ne și pe Google News