Accident între un autoturism și un autocar în Topa de Criș (foto)

4647
Accident în Topa de Criș
Foto ©️ Petru Nicolaie Hais

Un autoturism și un autocar în care se aflau 25 de persoane au fost implicate în urmă cu puțin timp într-un accident produs pe raza localității bihorene Topa de Criș.

Accidentul s-a produs pe DN 1, la ieșirea din localitatea bihoreană Topa de Criș și a fost anunțat printr-un apel la 112 la ora 11:07.

„La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, un echipaj de lucru cu apă și spumă și ambulanța de tip B2, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Bihor”, transmite maior ISU Crișana, Camelia Roșca.

Citește și …

Depășirea neregulamentară, cauza accidentului de pe DN1, de la Topa de Criș

Potrivit comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța, „sunt implicate două autovehicule, respectiv un autoturism și un autocar. Traficul rutier se desfășoară momentan pe un sens, alternativ. Polițiștii rutieri efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului”.

În urma accidentului a fost rănită o singură persoană, din autoturismul Dacia. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată la spital. Deocamdată nu se cunosc circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier.

Update: “Luni, 8 martie, la ora 11.03, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Topa de Criș, un bărbat de 32 de ani, din localitatea Botoșani, județul Botoșani, în timp ce conducea un ansamblu format din autobus cu remorcă, pe direcția Oradea – Cluj Napoca, s-a angajat într-o depășire neregulamentară, încălcând marcajul axial continuu, format dintr-o linie simplă continuă, în raza de acțiune a indicatorului rutier „Depășirea interzisă”, a intrat în coliziune frontală cu partea laterală a unui autoturism, condus de un bărbat de 49 de ani, din comuna Tileagd, județul Bihor, care circula în aceeași direcție de deplasare și care nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la stânga, pentru a pătrunde pe un drum lăturalnic”, a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.