Ajunşi în Ardeal pe vremea stăpânirii austro-ungare, cu peste două secole în urmă, şi stabiliţi în zone de munte populate până atunci doar de jivinele nemărginitelor păduri, pe care le-au dezvirginat să-şi întemeieze satele, slovacii din Bihor formează chiar şi în zilele noastre una din cele mai închise comunităţi etnice.
O poveste relatată de o profesoară universitară care şi-a făcut ucenicia pe meleaguri bihorene zice că până în anii ’60, neamul acesta era de o ospitalitate fără seamăn: atunci când în gospodăria unui localnic înnopta un fecior din acelaşi sânge, stăpânul casei îl omenea punându-i bucate pe masă, iar apoi îi oferea şi una dintre fiicele de măritat, eventualul refuz fiind o adevărată ofensă. După 9 luni, când fata devenea mamă, tatăl era stabilit dintre foştii oaspeţi, fiind “desemnat” s-o ia de nevastă cel mai arătos şi mai vrednic. Ceea ce, de altfel, asigura tinerei familii bună înţelegere până la sfârşitul zilelor…
Ospitalitate cu dragoste
Invitată luna trecută de cunoscuta realizatoare TVR Eugenia Vodă la emisiunea de interviuri “Profesioniştii”, o personalitate a neurologiei pediatrice româneşti, prof. univ. dr. Sanda Măgureanu , a povestit despre un obicei slovăcesc pe care l-a aflat în tinereţe, reuşind să stârnească nemulţumirea reprezentanţilor acestei minorităţi. Motivul? Deşi a lăudat ospitalitatea acestui neam, i-a pus totodată sub semnul întrebării morala.
“Un fel de logodnă”
După mai bine de o jumătate de veac, singurul ginecolog care a lucrat la Aleşd şi mai este încă în viaţă s-a retras după pensionare într-o comună apropiată celei în care îşi făcuse stagiatura profesoara Măgureanu – Bratca. Dar, mult mai tânăr decât aceasta, n-a apucat obiceiul relatat de ea. “Nu am prins acea generaţie şi nici nu mi s-a povestit despre acest obicei”, spune medicul pensionar Mircea Negulescu.
Răsfiraţi peste munţi şi dealuri de-a stânga şi de-a dreapta şoselelor ce leagă Oradea de Cluj şi de Zalău, prin comune bihorene ca Borod, Şinteu, Popeşti, dar şi sălăjene ca Ip şi Nuşfalău, slovacii înşişi susţin că-şi amintesc cu greu de obiceiul pe care ei îl numesc “na zalety”. Despre denumirea acestuia, oamenii zic că este pur şi simplu intraductibilă. Nici măcar dicţionarele nu stabilesc un echivalent românesc al sintagmei. Cuvântul “zalety” are o rădăcină care în poloneză este substantiv şi înseamnă “beneficiu”, dar slovacii susţin că este verb şi ar însemna, într-o traducere liberă, “a încerca fata” sau “a merge la fete”.
“Obiceiul nu era chiar cel povestit la televiziune. Când ajungeau la 16-18 ani, dacă doi tineri se iubeau, băieţii, încet-încet, mergeau la fete, şi încercau să vadă dacă se potriveau, iar apoi, dacă da, se căsătoreau. Era un fel de logodnă, dar clandestină, pentru că încercarea nu se făcea cu acordul părinţilor, ci pe ascuns, fără ştirea şi voia lor”, povesteşte Augustin Albert , unul din liderii comunităţilor de slovaci din Bihor, preot romano-catolic şi totodată primar în Şinteu. “E adevărat că la aceeaşi fată mergeau mai mulţi băieţi, dar asta se întâmplă tot timpul, la toate neamurile, nu numai la slovaci”, zice părintele-primar, adăugând că predecesorii săi, ca slujitori ai Bisericii, au avut de furcă totdeauna cu acest obicei contrar poveţelor catolice.
Despre “na zalety” n-a lăsat o consemnare scrisă niciunul dintre fruntaşii comunităţilor slovace. Versiunea relatată de fosta ucenică din Borod, cum că ar fi constat în darea fetei la probat chiar de către părinţi oaspeţilor ocazionali, este respinsă însă vehement de liderii de azi ai etniei, chiar dacă, pe de altă parte, tot aceştia spun că nu cunosc obiceiul.
Sursa: eBihoreanul.ro
