AcasăȘtiri LocaleAleșdElena Costin medicul care schimbă fața spitalului din sponsorizări

Elena Costin medicul care schimbă fața spitalului din sponsorizări

Medicii din Aleșd au reuşit să doteze Secţia Interne cu paturi din sponsorizări. Doctorul Elena Costin director medical la Spitalul Orășenesc Alesd s-a implicat tot timpul în viața spitalului și dincolo de actul medical în sine, dotând secția interne cu paturi noi din sponsorizări.

Activitatea medicului și a echipei sale a fost remarcată și de primarul Ioan Todoca, fost manager al unității spitalicești.

Todoca, s-a declarat plăcut surprins de reuşita medicului de la Spitalul din Aleșd. Cu atât mai mult cu cât întreaga investiţie a fost realizază doar cu bani proveniţi din donaţii şi sponsorizări.

Anul trecut pune tarket pe Secția de interne din sponsorizări, anul acesta dotează secția cu paturi noi din sponsorizări: Dr Costin Elena, suflet dăruit Spitalului Alesd, director medical de 6 luni, timp în care indicatorii de management ai Spitalului s-au îmbunătățit considerabil, Asistentele în frunte cu Mariana Gordan zugrăvesc în timpul liber saloanele. Oameni minunați, felicitări!„, spune primarul, Ioan Todoca.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,155FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI