Ungaria a închis toate granițele

1140

Din cauza pandemiei de COVID-19, Ungaria a decis să închidă granițele pentru toţi cetăţenii străini.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat, luni, într-un discurs ținut în fața Parlamentului de la Budapesta, că a luat decizia închiderii granițelor pentru toți cetățenii străini, citat de Mediafax. Măsurile vin ca o încercare de a evita o răspândire a noului coronavirus, scrie index.hu.

„Trebuie luate noi decizii deoarece, până când vom avea un vaccin, acestea sunt singura noastră șansă de a reduce răspândirea virusului”, a spus Orban.

Premierul maghiar a anunțat că toate granițele Ungariei vor fi închise pasagerilor și a adăugat că doar cetățenii maghiari mai pot intra în țară.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.