În data de 06 decembrie 2016, începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, a avut loc ceremonia de trecere în rezervă a domnului General de brigadă, dr BAŞ IOAN, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor şi Ceremonialul militar de predare-primire a comenzii unităţii.
La festivitate au participat domnul dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, domnul General maior dr. Ovidiu Vasilică, inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, domnul Claudiu-Adrian Pop, Prefectul judeţului Bihor, domnul Pásztor Sándor, Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, domnul General de brigadă Kovacs Ferenc, Directorul Directoratului pentru Apărare împotriva Catastrofelor Hajdu-Bihar din Ungaria, inspectori şefi ai inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, şefi ai instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din judeţ, personalul inspectoratului şi foştii comandanţi ai unităţii noastre.
După intonarea Imnului de stat al României de către fanfara militară, domnul general maior dr. Ovidiu Vasilică, inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a dat citire Decretului Prezidenţial nr. 941/11.11.2016, privind trecerea în rezervă cu drept la pensie, cu data de 01.12.2016, a domnului general de brigadă Ioan Baş şi Ordinului inspectorului general al I.G.S.U. nr. 2464/I.G. din 28.11.2016, privind desemnarea, cu aceeaşi dată, a domnului colonel CABA SORIN MIHAI, prim – adjunctul inspectorului şef, pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei de inspector şef în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor.
La finalul Ceremonialului de predare – primire a comenzii unităţii, au urmat alocuţiunile invitaţilor, care şi-au exprimat respectul şi admiraţia faţă de munca depusă şi rezultatele obţinute de domnul general de brigadă Baş Ioan în cei peste 32 de ani de carieră militară, mulţumindu-i atât pentru contribuţia adusă în consolidarea climatului de siguranţă a bihorenilor şi pentru realizările profesionale concretizate în vieţi şi bunuri salvate, cât şi pentru calităţile umane şi probitatea morală dovedite de – a lungul anilor şi puse necondiţionat în slujba protejării şi salvării oamenilor.
Felicitându-l pentru întreaga carieră, domnul Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a precizat: „Vorbim despre un om, un comandant, care a făcut foarte mult nu numai pentru Bihor, ci pentru întreaga ţară…A ocupat funcţia de inspector general şi am văzut cât era de implicat pentru a face lucrurile bune pentru Inspectoratul General şi, bineînţeles, pentru cetăţenii care beneficiază de aceste servicii…”
Într-o atmosferă emoţionantă, domnul General de brigadă dr. Ioan Baş a prezentat succint, modest, dar relevant parcursul dumnealui profesional, afirmând: “Cariera mea militară de peste 32 de ani s-a săvârșit în această unitate. De la soldat la general și de la servant la inspector general am ocupat într-o ordine naturală toate ierarhiile militare, am respectat cu strictețe jurământul pe care l-am depus și am încercat să îmi fac cât mai bine datoria. Afirm astăzi, în fața dumneavoastră, că am reușit! Am reușit împreună cu dumneavoastră și cu cei dinaintea dumneavoastră să ne îndeplinim misiunea la cel mai înalt nivel. A fost o mare onoare pentru mine să fac parte și o vreme să conduc această instituție foarte apreciată de cetățenii județului nostru și cu un bun renume la nivel național… Îmi închei activitatea cu sentimentul datoriei împlinite și cu credința că am slujit această nobilă și specială armă a POMPIERILOR, cu onoare, credință și devotament.” La final, domnul general le-a mulţumit invitaţilor pentru colaborarea fructuoasă avută pe parcursul timpului şi pentru gândurile şi cuvintele frumoase adresate de domniile lor cu prilejul “acestui moment cu o încărcătură și însemnătate aparte pentru fiecare militar”, iar colegilor le-a adresat, cu emoţie şi respect,mulţumiri pentru implicarea profesională deosebită demonstrată de-a lungul anilor.
Ceremonialul, desfăşurat într-o atmosferă impresionant de solemnă, s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare a inspectoratului.
În cei peste 32 de ani de carieră militară, domnul general de brigadă Baş Ioan a participat la mii de intervenţii şi timp de peste un deceniu, în calitate de prim – adjunct al inspectorului şef şi, din anul 2009, de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana”, a coordonat şi condus din teren cele mai importante misiuni desfăşurate de pompierii militari bihoreni.
Pentru rezultatele remarcabile obţinute în activitatea profesională şi profesionalismul dovedit în îndeplinirea misiunilor încredinţate, de-a lungul carierei domniei sale, a fost decorat, de trei ori, de către Preşedintele României: în anul 2010 a fost distins, prin Decret Prezidenţial, cu „Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în Grad de Cavaler”, în 2012, cu „Ordinul Bărbăţie şi Credinţă – în grad de ofiţer cu însemn pentru militari”, iar în anul 2015, Preşedintele i-a acordat Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.