Joi, 11 august, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au desfășurat ample acţiuni pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 138 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 40.995 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut nouă permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 83 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 22 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați trei bicicliști, patru sancțiuni au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare, trei pentru conducere sub influența alcoolului, una pentru lipsa ITP, iar 22 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Tot joi, la ora 09.35, pe strada Nufărului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri orădeni.