Un bărbat de 32 de ani, din localitatea Cubulcut, județul Bihor, a fost reținut de polițiștii din Săcueni și ulterior arestat preventiv, fiind cercetat pentru violență în familie.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, la data de 5 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Săcueni au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului.
Din cercetări a rezultat că, în seara zilei de 4 noiembrie, în jurul orei 20.00, aflat la locuința de domiciliu și pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi agresat mama, o femeie de 66 de ani, lovind-o în zona feței cu un obiect tăietor.
Victima a suferit leziuni care necesită 7 – 8 zile de îngrijiri medicale. În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat că există risc la adresa femeii, motiv pentru care au emis un Ordin de Protecție Provizoriu, valabil cinci zile.
Pe 6 noiembrie, bărbatul a fost prezentat procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, care a sesizat instanța cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Marghita a admis propunerea și a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.




































