S-a achiziționat o mașină de ridicare rapidă a autovehiculelor staționate ilegal

769

Primăria Oradea a achiziționat o mașină de ridicare rapidă a autovehiculelor staționate ilegal. Este o autospecială marca IVECO, produsă în 2021, cu standard de emisii Euro 6 D, șasiu Iveco de ultimă generație, special conceput pentru utilizări municipale. Ea poate transporta două mașini simultan, una pe platformă și una tractată.

Autoturismul a fost achiziționat prin procedură de achiziție publică, costul ei fiind de 610.000 lei (fără TVA).

Parcul auto al Primăriei Oradea are acum 4 mașini de ridicare: o mașină cu ridicare rapidă liftantă laterală (cea achiziționează acum), două mașini de tractare pe cărucioare și o mașină cu macara și platformă. Timpul de ridicare este de 1-2 minute la mașina cu ridicare rapidă față de cca 10 min la celelalte mașini de ridicare. 

Mașina de ridicări se deplasează întodeauna pe teren cu un polițist local din cadrul Direcției Poliției Locale Oradeasau un agent de la Poliția Rutieră sau Poliția Municipiului Oradea, care dispune măsura ridicării autovehiculului staționat neregulamentar.  

În Oradea, se ridică în medie zece mașini staționate ilegal /zi, care sunt apoi transportate la depozitul de pe str. Academiei.